Ce a găsit o femeie din Suceava în coletul adus de curier. A sunat la Poliție după ce a constatat că a luat o mare țeapă. Suceveanca a comandat trei rochii de pe un site de vânzări, dar a primit altceva în locul produselor.
Femeia s-a bucurat când a văzut prețul rochiilor, prin urmare, pe 27 noiembrie 2023 și-a achiziționat cele trei produse. Pe data de 4 decembrie, coletul i-a fost expediat acasă, fiind adus prin curier.
Însă, a avut parte de o surpriză neplăcută atunci când l-a deschis și a observat că în locul celor trei rochii i-au fost trimise trei tricouri. Soțul femeii a hotărât să sune la 112 și să spună că aceasta a fost victima unei înșelătorii.
„Echipa operativă din cadrul Biroului Investigații Criminale a stabilit că la data de 27.11.2023, soția reclamantului a comandat de pe site de vânzări trei rochii de damă.
În data de 04.12.2023, coletul a fost expediat la domiciliu, fiind primit și achitat. Ulterior, la deschidere, soția reclamantului a constatat că în interior se aflau 3 tricouri în loc de 3 rochii”, au transmis polițiștii.
Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Cercetările sunt în desfășurare, urmând ca reprezentanții site-ului să fie trași la răspundere pentru această situație.
O altă femeie din Suceava a fost înșelată, în luna noiembrie, pe o platformă de anunțuri, de un bărbat care pretindea că are la vânzare un iPhone 12. Victima a plătit 900 de lei pentru dispozitiv.
Coletul i-a fost expediat prin poștă. După ce l-a ridicat, suceveanca a constatat că în el se aflau două huse și o bucată de lemn, în locul telefonului pe care în comandase și pentru care achitase 900 de lei.
Femeia a încercat să ia legătura cu persoana de la care comandase telefonul, însă contul a fost șters de pe platforma de anunțuri. Astfel, moldoveanca a sesizat autoritățile. Polițiștii fac cercetări pentru a da de urma escrocului.