Vă mai amintiți scrisoarea de adio scrisă de Mădălina Manole? A fost una dintre cele mai apreciate cântărețe din România, iar moartea ei fulgerătoare a fost dezbătută intens în ultimii ani de zile.
Mădălina Manole este un nume care nu va fi uitat prea curând în lumea muzicală. Piesele ei au făcut furori ani de zile și chiar și acum continuă să fie ascultate. De asemenea, moartea ei a rămas pentru unii un mister chiar și acum.
Mădălina Manole a murit pe 14 iulie 2010, chiar de ziua ei. Au trecut mai bine de zece ani de atunci, iar întrebările continuă. Deși a fost vorba despre sinucidere, inclusiv cei de la FBI au ajuns să se ocupe de acest caz.
Printre altele, odată cu moartea artistei, s-a găsit și scrisoarea de adio scrisă de Mădălina Manole. Menționăm faptul că artista a murit în chinuri groaznice. Aceasta s-a stins din viață după ce a ingerat Furadanul.
Acesta este un pesticid extrem de periculos pentru om. De altfel nici nu se găsea atât de ușor la acea vreme. Iar asta era o altă problemă care a ridicat semne de întrebare la momentul în care artista a fost găsită fără suflare.
Un lucru este cert însă. Mădălina Manole a scris o scrisoare de adio. Care au fost însă ultimele cuvinte ale artistei iubită de milioane de români? Aceasta a relatat câteva trăiri interioare și de asemenea, a adus în discuție și numele fiului său.
În scrisoarea de adio, Mădălina Manole spunea că se simte ”neputincioasă” și ”complexată”. De asemenea, regretata artistă vorbea despre defectele pe care le are. De altfel ea le-a invocat ca și motiv pentru gestul său.
Totodată, în ultimele sale cuvinte, artista adorată de milioane de români spunea că nimeni nu este vinovat pentru starea sa. Ea se arăta de asemenea conștientă de faptul că este apreciată de cei din jur.
La finalul scrisorii, Mădălina Manole i-a cerut soțului ei să aibă grijă de tot, în special de fiul lor. De asemenea, aceasta spunea că nu vrea să fie judecată. Un alt detaliu important era cel legat de proprietăți. Mădălina Manole spunea că își dorește ca fiul ei să aibă suficienți bani. Astfel, dacă va fi nevoie, orice poate fi vândut, adăuga ea.
“Mi-a dăruit Dumnezeu – cel mai frumos şi curat suflet din lume. Puiu al meu, – cel mai mare şi minunat dar, copilaşul nostru, – cei mai buni si sacrificaţi părinţi din lume, – frate drag, nepoţi dragi, rude, prieteni, atâta lume cu suflet curat în jurul meu!
Nu le merit, nu ştiu ce să fac cu ele, cum să am grijă de ele, cum să le fiu de folos! Sunt o neputincioasă, o nevrednică, o complexată, am un milion de defecte şi astea mă fac să gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viaţa mea! Nimeni altcineva nu e vinovat de starea mea, doar eu, voi toţi mă iubiţi şi mi-aţi arătat lucrul acesta mereu, tot timpul!
Si totuşi eu gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viaţa! Aşa gândesc eu, aşa trebuie! Cum să închei rândurile astea? Cum? Sunt de neiertat, mă gândesc la voi toţi, dar şi la ce să fac să nu mai fiu! Pui mic să rămână o perioadă la Botoşani, cu mama şi tata! Poate mă va ierta, mai târziu! Când va fi mare.
Puicu meu – ai grijă de tot. Atât cât poţi şi ai mei scumpi să mă ierte, atât pot să gândesc, am ajuns aici numai din vina mea! şi să-l iubească mult pe Puiu, rămâne sufletul meu pentru tot ce a făcut pentru mine, pentru sufletul lui!
Nu mă judecaţi, nu vă judecaţi dragii mei părinţi şi frate, mergeţi înainte de dragul copilului nostru şi de dragul lui Mihăiţă, vă implor! Vinde tot ce se poate vinde, casa, orice, teren, dar vreau să rămână bani pentru pui mic (şcoli), şi… pentru Mihăiţă, Marian, Mihaela”, este scrisoarea de adio scrisă de Mădălina Manole.