Life

Ce alimente consumă preoții în timpul Postului Paștelui. În Săptămâna Patimilor, aceștia mănâncă o singură dată în zi

Cum arată meniul zilnic al unui preot în Postul Paștelui. Ce preparate consumă, astfel încât să nu cadă în capcana ispitelor culinare.
02.05.2024 | 15:05
Ce alimente consuma preotii in timpul Postului Pastelui In Saptamana Patimilor acestia mananca o singura data in zi
Ce alimente consumă un preot în Postul Paștelui. Sursa foto: Pixabay
ADVERTISEMENT

Postul Paștelui este unul dintre cele mai drastice posturi din timpul anului. În cele șapte săptămâni, credincioșii trebuie să își înfrâneze poftele culinare și să rostească rugăciuni. Preoții tin și ei post, iar meniul unei astfel de zile arată diferit față de cel al credincioșilor de rând.

Cum arată meniu zilnic al preoților în Postul Paștelui

Postul Paștelui reprezintă o perioadă de purificare sufletească pentru preoți, dar și pentru credincioși. Slujitorii lui Dumnezeu se pregătesc temeinic înainte de această etapă. Cu toții se asigură că pe parcursul celor șapte săptămâni au ce mânca, astfel încât să nu cadă în păcat.

ADVERTISEMENT

Postul Paștelui presupune evitarea cu orice preț a alimentelor pe bază de carne, dar și a lactatelor și a ouălelor. Pentru că durează destul de mult, poate fi o adevărată provocare alcătuirea unui meniu de post timp de șapte săptămâni.

Florin – Ionuţ Filip de la biserica Dacia-Cetate din Timişoara a vorbit, în exclusivitate pentru stirileprotv.ro despre Postul Paștelui și despre alimentele pe care le consumă în această perioadă.

ADVERTISEMENT

La fel ca în cazul credincioșilor, în perioada postului, preotul Florin – Ionuț Filip se bazează pe legume. Încă din sezonul verii, acesta prepară zacuscă, dar și legume deshidratate pe care le consumă la micul dejun.

”Apelăm la rezervele de zacuscă și vinete, ardeiul copt, dovlecel, toate puse de cu vară. Măslinele sunt pe primul loc. Mie îmi plac și roșiile deshidratate cu spaghete.”, a declarat preotul pentru sursa menționată.

ADVERTISEMENT

În Săptămână Mare, preotul și familia sa mănâncă o singură dată în zi

O altă legumă versatilă pe care o folosește în diverse preparate este cartoful. Preotul se asigură că are pregătită rezerva de cartofi pe care fie îi prăjește în ulei de măsline, fie îi integrează în fel de fel de mâncăruri.

Postul Paștelui nu este deloc o perioadă dificilă pentru preot. Acesta se descurcă și are grijă să își satisfacă poftele culinare, fără a comite păcate. Acesta a declarat că își prepară shaorma cu cartofi prăjiți, paste cu roșii deshidratate, salate, ciorbă de bulion sau supă cremă de broccoli.

ADVERTISEMENT

Marele as din mâneca preotului din Timișoara este rețeta unei maioneze de post pe care a aflat-o de la o măicuță din Frăsinei. Pentru a nu se abate de la post, preotul își satisface pofta de maioneză, preparând-o din pufuleți înmuiați în apă, amestecați cu ulei și muștar.

În concepția preotului Filip – Ionuț din Timișoara, postul nu reprezintă o perioadă dificilă și spune că nimeni nu moare de foame dacă se abține de la tentațiile culinare. Însă, a recunoscut că mai dificilă este Săptămâna Patimilor, atunci când mănâncă o singură dată pe zi. Nu doar el respectă această regulă, ci și familia sa.

”Nu se poate spune că se moare de foame în post, dar postul înseamnă înfrânare. Nu mai e post dacă mănânci o oală de fasole pe zi; aceea se numește dietă, cură de slăbire.”, a mai spus preotul.

Săptămâna Patimilor este specială și pentru creștini. În Vinerea Mare, aceștia țin post negru, adică nu mănâncă nimic, ci beau numai apă. În acest fel, se spune că aduc jertfă Mântuitorului pentru că s-a sacrificat pe cruce.

ADVERTISEMENT