News

Ce amendă a primit Traian Băsescu după accidentul din Capitală. Fostul președinte, penalizat și cu 3 puncte

Traian Băsescu a aflat ce amendă a primit după accidentul rutier în care a fost implicat la finalul lunii trecute. Pe lângă suma de bani, fostul președinte a fost penalizat și cu 3 puncte.
02.06.2022 | 18:58
Ce amenda a primit Traian Basescu dupa accidentul din Capitala Fostul presedinte penalizat si cu 3 puncte
Traian Băsescu, amendat cu 580 de lei după accidentul rutieri din Capitală. Cu câte puncte a fost penalizat. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

În ziua în care a fost dat în judecată de RA-APPS din cauza vilei de protocol din Capitală, Traian Băsescu primește o nouă lovitură.

Traian Băsescu, amendat cu 580 de lei după accidentul rutieri din Capitală. Cu câte puncte a fost penalizat

Fostul președinte a fost sancționat pentru accidentul ușor provocat zilele trecute pe o stradă din Capitală.

ADVERTISEMENT

Traian Băsescu a fost amendat de polițiștii de la Brigada rutieră pentru neasigurare la schimbarea direcției de mers și provocarea unui accident cu pagube materiale.

Acesta are de plătit 580 de lei către stat și a mai primit în plus și o penalizare de 3 puncte, conform G4Media.

ADVERTISEMENT

Evenimentul rutier al fostului șef de stat a fost încadrat la accident cu pagube materiale. Totul s-a întâmplat în data de 22 mai, atunci când Băsescu a lovit oglinda unei alte mașini care staționa pe o stradă din Capitală.

Reamintim că, la momentul respectiv, fostul președinte a lăsat un bilet în prabrizul acelei mașini în care și-a cerut scuze pentru incident, dar și un număr de telefon. În scurt timp, Traian Băsescu s-a prezentat și la Brigada Rutieră unde a raportat acea tamponare.

ADVERTISEMENT

”În data de 22.05.2022, la sediul Biroului Accidente Ușoare din cadrul Brigăzii Rutiere, s-a prezentat un bărbat, care a declarat că în timpul unei manevre de viraj a lovit cu oglinda autoturismului, oglinda unui alt autovehicul, ce se afla parcat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero”, se arăta într-un comunicat al Brigăzii Rutiere.

ADVERTISEMENT

Traian Băsescu, penalizat cu 3 puncte și în 2008

În martie 2008, la acea vreme președinte în exercițiu al României, Traian Băsescu a fost implicat într-un alt accident de circulație ușor în zona Parcului Cișmigiu din Capitală.

Acesta a tamponat o mașină aflată în fața sa. Băsescu nu a fost rănit, a anunțat la Poliție accidentul și a plătit amenda prevazută de lege în astfel de situații.

Băsescu spunea la acea vreme că i s-a făcut testul de alcoolemie și a fost sancționat cu 3 puncte la permisul de conducere.

ADVERTISEMENT