În urma unor percheziții domiciliare, polițiștii din Satu Mare au făcut o descoperire de-a dreptul șocantă în pereții casei unui bărbat. Imediat după eveniment, cetățeanul a fost arestat.
Ghinionul bărbatului din nordul țării a avut ca punct de plecare o razie în trafic. Acesta a fost prins drogat la volanul mașinii sale, sâmbătă, 21 octombrie. ”Inculpatul a fost oprit în trafic, de către un echipaj al poliției rutiere, iar în urma narcotestării, rezultatul a fost pozitiv pentru două substanțe cu efect psihoactiv”, anunță DIICOT.
Această etapă avea să fie doar prima dintr-o serie de nereguli depistate asupra individului. Astfel, odată prins drogat, cetățeanul a fost supus unor percheziții asupra vehiculului său.
Nu mare le-a fost surpriza celor de la poliție să descopere că, în mașina sa, se aflau alte droguri. ”În urma controlul efectuat în interiorul autoturismului, de către polițiști, a fost descoperită, într-un compartiment ascuns, o cantitate de canabis”, spun oamenii legii.
Apoi, suspectul a fost condus la un spital pentru prelevare de probe biologice. Necazurile sale nu s-au oprit aici. Cei de la poliție au suspectat că acesta ar ascunde și alte ”secrete”.
Astfel, polițiștii au solicitat mandat de percheziție la domiciliul acestuia. Aici, aveau să găsească în pereții mansardei locuinței peste 1 kilogram de canabis., substanța la care bărbatul a ieșit pozitiv.
”Persoana în cauză, un bărbat, de 42 de ani, a fost oprită pe Drumul Naţional 19H (varianta ocolitoare a municipiului) de către un echipaj din cadrul Biroului Rutier Satu Mare, în timp ce s-ar fi aflat la volanul unui autoturism.
În urma efectuării unui control asupra habitaclului autoturismului, poliţiştii au descoperit, într-un compartiment ascuns, materie vegetală de culoare verde-olive, susceptibilă a fi din categoria substanţelor psihoactive.
Inculpatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevare de probe biologice. Ulterior, a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie la domiciliul acestuia. A fost descoperită, disimulată în pereţii mansardei, cantitatea de peste 1 kilogram de canabis”, arată comunicatul de presă al DIICOT.
Din cauza acestor infracțiuni, tot sâmbătă, bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. ”În cursul același zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile”, mai anunță procurorii.