După moartea lui Alexandru Arșinel, care s-a stins din viață în urmă cu aproape opt luni, copiii acestuia au luat o decizie în privința mamei lor, adică soția regretatului actor.
După ce Alexandru Arșinel s-a stins din viață, în toamna anului trecut, starea de sănătate a soției acestuia, Marinela Arșinel, s-a înrăutățit. Astfel, cei doi fii ai maestrului, Cristian și Bogdan, au luat o decizie în privința mamei lor.
Alexandru Arșinel și soția sa au avut o căsnicie de peste 50 de ani, iar cei doi au fost întotdeauna unul alături de celălalt. În 2016, în timp ce se afla la grădiniță pentru a-și lua nepoțelul, Marilena Arșinel a căzut pe scări, iar de atunci viața ei s-a schimbat complet, pentru că de atunci este imobilizată într-un scaun cu rotile.
Femeia a fost ajutată de familie, dar a avut și o asistentă la domiciliu pentru a o ajuta cu procesul de recuperare. După ce și-a pierdut soțul, fiii marelui actor s-au asigurat că mama lor are tot ce îi trebuie.
Cei doi au vrut ca aceasta să beneficieze de îngrijirile de care are nevoie. Astfel, au internat-o la un azil de lux, acolo unde personalul medical se ocupă de aceasta. “Mama nu-i prea bine. Nu, nu mai e acasă. Acolo (n.r. la azil) e îngrijită așa cum trebuie”, a declara Cristian Arșinel pentru Cancan.ro.
După ce a rămas imobilizată, Alexandru Arșinel a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a avea grijă de soția sa. Actorul i-a fost mereu alături și a sperat ca cea cu care a fost împreună timp de zeci de ani să fie sănătoasă.
“Doamne, Te-ai ținut de cuvânt. Îți mulțumesc că m-ai lăsat să mă plimb în lumea asta și bună și rea. Și că m-ai ajutat aproape de fiecare dată să ies din încurcătură. Cu un lucru nu m-ai ajutat, Doamne. Și îți spun în fiecare zi, Doamne ajută-mă.
Și te rog, ajută-mă ca Marilena să se simtă mai bine. Ai obligația asta pentru că sunt corect cu Tine. Mă închin în fața Ta în fiecare zi”, a spus Alexandru Arșinel acum ceva timp, în cadrul unei emisiuni TV.
Alexandru Arșinel a murit pe 29 septembrie 2022, la vârsta de 83 de ani, după o lungă suferință. Marele actor se confrunta cu mai multe probleme de sănătate. La înmormântare a fost prezentă și soția acestuia, pentru a-l conduce pe ultimul drum.