News

Ce obiective avea Compania Municipală de Turism înființată de Gabriela Firea. Investiții de milioane de euro, zero profit

22.02.2021 | 17:01
Ce obiective avea Compania Municipala de Turism infiintata de Gabriela Firea Investitii de milioane de euro zero profit
ADVERTISEMENT

FANATIK îți spune ce obiective avea Compania Municipală de Turism înființată de Gabriela Firea și prima care va fi închisă de noua conducere. Preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru a fost cea care a ieșit în fața presei și a anunțat desfiinţarea acesteia. Fostul ministru al Muncii a precizat că și celelalte 19 companii municipale care funcţionează la nivelul Primăriei Generale se pregătesc să tragă obloanele.

În acest moment, Violeta Alexandru a afirmat că vor fi păstrate doar patru dintre companiile înființate de fostul primar, Gabriela Firea la nivelul administraţiei generale.

ADVERTISEMENT

Vorbim despre Servicii Transport Bucureşti (STB), Trustul Clădiri Metropolitane, Energetica Servicii şi Termoenergetica, despre care preşedintele PNL Bucureşti afirmă că au fost înfiinţate legal.

Ce obiective avea trasate Compania Municipală de Turism înființată de Gabriela Firea

Concret, Compania Municipală Turistică a fost înfiinţată ca o agenţie de turism care să se ocupe de promovarea Bucureştiului. Conform site-ului, unul care a funcționat până de curând, aceasta asigura servicii de rezervare pentru călătorii, excursii, tururi, transport, cazare, masă, vizite la muzee sau monumente de interes istoric sau cultural.

ADVERTISEMENT
Sursa foto – facebook

De asemenea, făcea rezervări pentru transport, hoteluri, restaurante, închiriere de masini, divertisment și sport și  asigura vânzarea de bilete pentru evenimente culturale, sportive, muzicale şi de divertisment.

Totodată oferea asistenţă şi furnizare de informaţii de călătorie pentru turişti, inclusiv prin oferirea serviciilor de ghidaj turistic.

ADVERTISEMENT

Cine a condus Compania Municipală de Turism

De la momentul înființării, Compania Municipală de Turism a avut nu mai puțin de patru directori. Primul care a preluat frâiele a fost Ioan Ovidiu Santa, cel care lucrase până atunci la SGG, dar ocupase și funcția de consilier general al primarului Gabriel Firea.

Nu a rezistat foarte mult în poziția de director. A fost înlocuit, în cele din urmă, de Ilinca Dobre. Despre aceasta, presa a scris că nu și-a publicat nici măcar declarația de avere și cv-ul pe pagina oficială a instituției, așa cum era obligată prin lege.

ADVERTISEMENT
Sursa foto – facebook

După doar câteva luni, în funcția de director al Companiei Municipale de Turism a trecut Mihaela Neluța Petrescu. Aceasta a terminat ASE, după care a urmat masterul la Colegiul Național de Apărare. Nu era la prima poziție importantă în aparatul bugetar. De-a lungul timpului, aceasta a ocupat posturi în mai multe ministere.

Ultimul pe listă a fost Bogdan Mihai Tudose. De profesie inginer, acesta este licențiat în Știința Materialelor Oxidice. Interesant este că nici el nu a avut legături prea multe cu domeniul. A lucrat ca reprezentant vânzări sau director zonal pentru mai multe firme.

Preț de un an de zile a trecut apoi inspector la Toletări Defrișări în Primăria București. Prin decizia AGA din 21.04.2020, a pierdut 10% din salariu din cauza epidemiei de COVID-19, drept pentru care a câștigat 15.564 de lei brut pe lună.

Câți bani a consumat Compania Municipală de Turism

Compania Municipală Turistică București nu a rupt gura târgului. În cei aproape patru ani scurși de la înființare, reprezentanții au mers la câteva târguri internaționale de turism. De asemenea, aceștia au înființat un InfoPoint, dar și o pagină de internet.

Sursa foto – facebook

Multă lume a acuzat în termeni duri faptul că informațiile dedicate turiștilor străini nu erau traduse în totalitate în limba engleză sau aveau greșeli.

Compania Municipală de Turism a avut parte de mai multe alocări bugetare. Nu mai puțin de 2,7 milioane de euro au mers din bugetul orașului către ea. Cu toate acestea, presa a notat că pierderile au fost unele uriașe. Aproape 1,4 milioane de euro au fost raportați pe minus.

ADVERTISEMENT