Life

Ce reprezintă, de fapt, Sânzienele în mitologia populară românească. Misterul sărbătorii din 24 iunie

23.06.2020 | 14:05
Ce reprezinta de fapt Sanzienele in mitologia populara romaneasca Misterul sarbatorii din 24 iunie
Sânzienele sunt niște făpturi mitologice considerate bune., spre deosebire de iele. Sursa foto: Wikipedia
ADVERTISEMENT

Te-ai întrebat ce reprezintă, de fapt, Sânzienele? De unde vine acest nume și ce sunt ele? An de an știm că pe 24 iunie, de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul apar aceste făpturi mitice. Iată câteva lucruri interesante descoperite de etnologii români.

Ce sunt Sânzienele

Sânzienele sunt de multe ori confundate cu ielele (despre care auzim de Rusalii), însă rolul lor este diferit. În timp ce ielele sunt asociate mai degrabă cu lucrurile neprevăzute și rele, Sânzienele sunt zâne care aduc numai bine.

ADVERTISEMENT

Sânzienele sunt niște făpturi imaginare (n.r.: nu se știe dacă au existat vreodată cu adevărat, în ciuda referințelor culturale strânse de-a lungul secolelor), niște femei chipeșe, a căror frumusețe poate năuci orice om.

Ele devin foarte harnice în special în noaptea dintre 23 spre 24 iunie, atunci când luptă cu forțele răului și protejează ogoarele și casele oamenilor.

ADVERTISEMENT

Tot legat de această sărbătoare avem și cunoscutele floricele galbene de pe câmp, denumite Sânziene. Ele  înfloresc cel mai mult, an de an, în noaptea de 24 iunie, aceasta fiind o altă explicație pentru sărbătoare.

Revenind la făpturile mitologice, legenda Sânzienelor este cunoscută în special în ținuturile Buzăului și Vrancei.

ADVERTISEMENT

Pe vremuri, la iarmaroacele din Buzău și Focșani, tinerii mergeau să își întâlnească sufletul pereche și, potrivit poveștilor, mulți vedeau noaptea zânele coborând înconjurate de lumini puternice, ademenindu-i cu frumusețea lor răpitoare.

Făpturi mitologice, dar și plante care înfloresc în noaptea de 24 iunie

În sudul țării, sărbătoarea capătă și numele de Drăgaică. Acest nume vine de la un obicei răspândit în satele din Olt și Bărăgan, unde fetele se tinere se împart în două cete: una se îmbracă în haine masculine, cealaltă păstrează hainele femeiești.

ADVERTISEMENT

Fetele travestite în bărbați joacă rolul de Drăgani, pețindu-le pe fetele necăsătorite. Acestea au tot felul de cântări care sună mai degrabă a incantații și pornesc prin sate întinzând câte o horă la colț de stradă.

Chiar dacă sunt cunoscute ca personaje pozitive ale culturii noastre străvechi, Sânzienele pot fi și mânioase.

Se spune că cine ia în derâdere această sărbătoare ori nu crede în existența zânelor pot fi loviți de blestemul acestora și anume pot ajunge să își piardă mințile.

Se mai spune că unii bărbați pot fi transformați în strigoi în noaptea de 24 iunie de către Sânziene, dacă aceștia le supără prea tare ori fug de ele.

În ziua Sânzienelor, femeile de la țară culeg florile galbene și prepară din ele un ceai care are proprietăți pozitive pentru stomac, în special dacă acesta are de suferit după o noapte ceva mai veselă, în ziua marii mahmureli.

 

ADVERTISEMENT