Life

Ce s-a ales de Alexandru din Declarație de Dragoste, actorul care a bucurat milioane de români. Ce face acum Adrian Păduraru

Cu ce se ocupă Adrian Păduraru, actorul care a făcut furori în filmul Declarație de Dragoste. Adevărul din spatele camerelor.
25.06.2023 | 08:00
Ce sa ales de Alexandru din Declaratie de Dragoste actorul care a bucurat milioane de romani Ce face acum Adrian Paduraru
Ce s-a ales de Adrian Păduraru, actorul din Declarație de Dragoste. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Cum arată și cu ce se ocupă acum Alexandru din Declarație de Dragoste. Adrian Păduraru este numele actorului care l-a interpretat pe elevul de liceu în pelicula apărută în anul 1985, ce trăia o frumoasă de iubire cu Ioana, jucată de Teodora Mareș.

Cu ce se ocupă Adrian Păduraru, actorul din filmul Declarație de Dragoste

Filmul Declarație de Dragoste, lansat în anul 1985, a adus în cinema sute de mii de români. Mai exact, 5.269.006 de bilete au fost vândute, oamenii mergând în număr mare să vadă povestea de dragoste dintre Ioana, interpretată de Teodora Mareș, și Alexandru- Adrian Păduraru.

ADVERTISEMENT

Doi tineri cu statut diferit ce se iubeau dincolo de piedici, asta au văzut românii pe micile și marile ecrane. Adevărul este, însă, că Teodora Mareș și Adrian Păduraru nu se aveau deloc la suflet, în ciuda succesului peliculei regizate de Nicolae Corjos, care s-a stins din viață anul trecut.

„Nu ne suportam la vremea aceea. Era o oarecare țâfnă între noi. În pauzele de la filmări nu ne vorbeam, ne ignoram. Dacă lumea a crezut într-o poveste de dragoste dincolo de scenariul din film, atunci poate că a fost doar meritul jocului nostru de pe micile ecrane.

ADVERTISEMENT

Când repetam fiecăruia dintre noi i se părea că celălalt nu face exact ceea ce trebuie…(…) Pur și simplu nu ne suportam. Nu știu cum publicul ne-a văzut împreună și a crezut că suntem bine, dar adevărul a fost cu totul altul. Astăzi suntem doi colegi care împart amintirea unui mare succes. Acum suntem foarte în regulă, dar atunci nu eram…”,  a declarat Adrian Păduraru, citat de newsweek.ro. 

Nu i-a plăcut să fie asociat cu liceanul Alexandru

Adrian Păduraru a jucat de-a lungul timpului în mai multe filme de succes, precum Extemporal la dirigenție și Chirița în Iași, dar întotdeauna a fost urmărit de rolul lui Alexandru din Declarație de Dragoste. În anul 2020, atunci când a împlinit 60 de ani, actorul a dezvăluit că a înțeles pe parcurs că, de fapt, a avut noroc.

ADVERTISEMENT

„Mi se părea că tot restul spectacolelor sunt umbrite de Declaraţie de dragoste. Între timp am înţeles că 99% dintre actori caută ceva de care numele lor să fie legat. E şi un dar, nu doar un blestem”, a declarat Adrian Păduraru pentru Magic FM. 

De altfel, actorul din Declarație de Dragoste nu a renunțat la pasiunea lui. În urmă cu trei ani, juca rolul unui politician într-un serial produs de HBO. Cât despre viața sa personală, e una cât se poate de bună.

ADVERTISEMENT

Se menține în continuare în formă și joacă tenis cât de des poate. „Doar preconcepţia noastră este că îmbătrânim foarte devreme. Sunt un om fericit. Un om care se acceptă exact aşa cum este.

Îmi accept defectele, limitele, asta mă face să fiu calm şi împăcat cu mine.  Am momente de cădere, de revoltă, sunt neîmpliniri, obstacole, dar nota generală este cea de bine”, a mai spus Adrian Păduraru în interviul menționat anterior.

Adrian Păduraru- vedeta TVR

În plus, pe lângă actorie, Adrian Păduraru are experiență și în domeniul dublajelor. Și-a „împrumutat” vocea pentru diferite filme și seriale, pentru o carte audio pentru copii, Frații Grimm și, de altfel, a avut și proiecte de televiziune.

În anul 2020, împreună cu fratele său a pornit emisiunea Frați de Viță, la TVR 2. „Înseamnă pentru mine multe amintiri, o istorie cu emoție a colaborărilor mele. În urmă cu mulți ani am lucrat la Călătorind prin țară, o emisiune despre România frumoasă.

Țin minte că zona pe care o parcurgeam, alături de Vasile Arhire, realizator și Adrian Vulpe, director de imagine, era Valea Bistriței. A fost un proiect la care am ținut foarte mult, de la începuturile emisiunilor de călătorie în România. Am făcut apoi un magazin de duminică, în direct. Ambele proiecte erau realizate la Iași și transmise pe TVR 2.

În București, am colaborat la un concurs in direct, Vacanță la Roma, iar mai târziu, alături de fratele meu, Cătălin Păduraru, a urmat Frăția vinului. Acum prezentăm și realizăm Frați de viță”, dezvăluita Adrian Păduraru, conform artpres.ro.

ADVERTISEMENT