Life

Ce s-a întâmplat în noaptea în care a murit Nosfe. De când se simțea artistul rău, de fapt. Mădălina Crețan: „Am vrut să chem ambulanța”

Mădălina Crețan a povestit firul evenimentelor din noaptea morții lui Nosfe. Soția artistului a dezvăluit că nimic nu prevestea tragedia care a urmat.
29.12.2022 | 22:39
Ce sa intamplat in noaptea in care a murit Nosfe De cand se simtea artistul rau de fapt Madalina Cretan Am vrut sa chem ambulanta
Mădălina Crețan a povestit ce s-a întâmplat în noaptea în care a murit Nosfe. Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Nosfe s-a stins din viață pe 16 octombrie, iar cea care i-a fost alături pe tot parcursul serii a fost soția lui. Mădălina Crețan și-a găsit abia acum puterea să vorbească despre momentul tragediei.

Mădălina Crețan a dezvăluit ce s-a întâmplat în noaptea în care a murit Nosfe

Noaptea de 16 spre 17 octombrie a însemnat un adevărat coșmar pentru Mădălina Crețan. Soțul ei, Nosfe, s-a stins din viață la numai 37 de ani, lăsându-le pe ea și pe fiica lor, care recent a împlinit 8 ani, singure.

ADVERTISEMENT

În acea seară, Nosfe a avut ultimul său concert, iar la un moment a coborât de pe scenă pentru că simțea rău, iar câteva ore mai târziu a suferit un stop cardiac.

Mădălina Crețan i-a fost alături în tot ce acest timp și acum, la aproximativ trei luni de la tragedie, a găsit puterea să povestească cum s-a petrecut totul.

ADVERTISEMENT

Nosfe era convins că nu se simte bine din cauza băuturilor carbogazoase pe care le-a consumat și că o să-și revină în scurt timp.

„Eu am fost cu el în seara aia. El îmi spunea doar că băuse foarte mult acid că simțea că are un nod în capul pieptului și că, dacă o să reușească să dea gazele respective afară, o să fie ok.

ADVERTISEMENT

În rest, el a avut acest sentiment din timpul concertului și am coborât cu el de pe scenă, iar eu atunci l-am supus unui interogatoriu, adică m-am speriat și m-am gândit că poate de la oboseală, de la emoții, poate să fie ceva mai grav decât crede el”, a povestit soția lui Nosfe pentru Antena Stars, conform SpyNews. 

„Am vrut să chem ambulanța”

Mădălina și-a dat seama că ceva este în neregulă cu soțul său și a vrut să cheme ambulanța, însă Nosfe a oprit-o și a asigurat-o că nu are de ce să-și facă griji. Aceasta l-a ascultat doar pentru simplul fapt că părea foarte sigur pe el și nu a prevestit coșmarul care a urmat.

ADVERTISEMENT

„Eu am vrut să chem ambulanța, doar că el a fost extraordinar de stăpân pe el… nu știu, am înțeles între timp că sunt persoane care transpiră, amețesc, se albesc la față, dar el nu avea absolut nimic, adică era perfect conștient, stătea drept pe picioare. Îmi spunea încontinuu să stau liniștită că el e ok, trebuie doar să elimine aceste gaze”, a completat Mădălina Crețan.

Mai mult, în drum spre casă, Nosfe și soția lui au stat de vorbă, iar artistul nu s-a plâns de vreo durere, ci doar părea că are nevoie de odihnă. După ce au ajuns acasă, s-au schimbat în haine comode și au început cele mai grele momente din viața Mădălinei Crețan.

„Am ajuns acasă, este o traumă acest moment pentru mine, îmi este foarte greu să vorbesc despre asta, ne-am schimbat, el în trening, eu în pijama, și mi-a spus că el vrea să meargă să mai stea puțin la laptop să se liniștească, pentru că de fiecare dată, după un astfel de concert, nu te poți pune în pat să te culci că rămâi cu adrenalină, cu agitație și el, de obicei, își făcea un ceai și se uita la un serial”, și-a adus aminte soția lui Nosfe.

Ultimul moment în care Mădălina Crețan l-a văzut pe Nosfe în viață: „S-a dus și nu a mai ajuns”

La un moment dat, Nosfe a crezut că și-a uitat telefonul în mașină și a plecat după el, aceea fiind și ultima dată când Mădălina Crețan și-a văzut soțul în viață.

„A crezut că și-a uitat telefonul în mașină, dar a descoperit ulterior că era în buzunarul de la geacă. Mi-a zis că se duce să-l ia și i-am zis că mă duc eu, că nu se simte neapărat ok și mi-a zis foarte coerent că se duce el, că e în trening și că eu sunt în pijama, să nu fiu nebună, că era frig afară.

El s-a dus și nu a mai ajuns, a căzut în casă, lângă ușa de la intrare, în sufragerie, practic. Am auzit doar o bubuială foarte mare și de aici chiar nu pot…”, a încheiat Mădălina Crețan.

ADVERTISEMENT