News

Ce salariu a avut Ion Iliescu în perioada în care a condus țara. Câți bani au încasat președinții României

Ion Iliescu a condus statul român în trei rânduri: o dată din postura de lider al CFSN și de două ori ca președinte ales al României. Ce salariu a avut acesta de-a lungul timpului.
03.03.2023 | 06:38
Ce salariu a avut Ion Iliescu in perioada in care a condus tara Cati bani au incasat presedintii Romaniei
Ce salariu a avut Ion Iliescu în perioada în care a condus țara. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

De-a lungul ultimilor ani, veniturile președinților României au variat. Dacă dăm timpul înapoi, la Nicolae Ceaușescu, și ajungem apoi în prezent, la Klaus Iohannis, observăm diferențe importante.

Ce salariu a avut Ion Iliescu în perioada în care a condus țara

În ceea ce-l privește pe Ion Iliescu, acesta este singurul politician de după Revoluție care a condus țara în trei rânduri: ca președinte al CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naționale) 1989-1992, apoi ca președinte ales al României între anii 1992-1996 și 2000-2004.

ADVERTISEMENT

Salariile social-democratului de-a lungul anilor petrecuți la Cotroceni au variat. Astfel, în 1990, în primul an de libertate a țării, Iliescu avea un venit de 19.000 de lei, echivalentul a 881 de dolari (21,5 lei era cursul pentru un dolar la acea vreme).

Din 1991, salariul lui Iliescu crește, dar doar în aparență, la 50.000 de lei. În realitate, șeful statului primea puțin peste 650 de dolari. Moneda internă se devaloriza accentuat, cursul BNR pentru un dolar ridicându-se la 76 de lei. În 1993, legea nr. 33 stabilea un salariu de bază al președintelui de 293.000 de lei (doar 386 de dolari, la un curs mediu BNR de 760 de lei).

ADVERTISEMENT

În ultimul mandat, salariul lui Iliescu devenea unul de ordinul milioanelor de lei, lei vechi. ”Președintele Ion Iliescu are un salariu net de 14,5 milioane de lei”, spune, într-o conferință de presă, pe 21 martie 2001, purtătorul de cuvânt al președintelui, consilierul prezidential Corina Crețu.

Actualul europarlamentar făcea aceste precizări ca urmare a publicării, într-un cotidian central din România, a unui articol din care reieșea că salariul șefului statului este de 53,768 milioane de lei.

ADVERTISEMENT

În anul 2001, salariul mediu net în România era de 2,82 milioane de lei, undeva la 103 dolari. Așadar, raportul între salariul președintelui și cel al unui cetățean de rând era unul de 5,1 salarii la 1, notează site-ul de specialitate analizeconomice.ro.

Câți bani au încasat ceilalți președinți ai României

Nicolae Ceaușescu, primul președinte al Republicii Socialiste România nu era deloc un dictator sărac. Datele istorice spun că acesta avea un venit brut de 40.000 de lei. Mai exact, liderul statului câștiga de 11 ori mai mult decât un salariat mediu.

ADVERTISEMENT

Ceaușescu avea două surse de venit. Din funcția de secretar general al partidului, acesta primea lunar 16.000 de lei (salariu de bază), plus 4.000 de lei spor pentru funcție de conducere. La această sumă se adăuga o alta de 20.000 de lei pentru funcția de șef al statului.

Emil Constantinescu, cel care a fost intercalat (1996-2000) de două mandate ale lui Ion Iliescu la Palatul Cotroceni, avea un salariu de 8,5 milioane de lei. Asta însemna 472 de dolari, în anul 1999.

Un alt șef de stat de dreapta, Traian Băsescu, care a condus România timp de 10 ani, și-a încheiat mandatul, în 2014, cu prezentarea veniturilor sale și ale echipei de la Cotroceni. În februarie 2014, Administrația Prezidențială publica lista tuturor angajaților și a salariilor nete lunare ale acestora, începând cu președintele Traian Băsescu, a cărui indemnizație era de 6.706 lei.

Klaus Iohannis, cel care l-a urmat pe Băsescu în fruntea statului, stă mult mai bine la capitolul salarii. Acesta a plecat, în 2015, cu un venit brut de 15.000 de lei. În prezent, când ne apropiem de finalul celui de-al doilea mandat al liberalului la Cotroceni, acesta are un salariu mult mai mare.

Conform datelor oficiale din declarațiile de avere, Klaus Iohannis câștigă un salariu lunar brut de 24.960 de lei. El nu e departe de Nicolae Ciucă. Premierul României încasează lunar un salariu de 24.000 de lei brut.

ADVERTISEMENT