An de an, Sfântul Ion este sărbătorit la dată fixă, mai exact pe 7 ianuarie. Sărbătoarea cu cruce roșie este una destul de importantă pentru toți credincioșii. De Sfântul Ion Botezătorul se spune că este bine să fie date de pomană alimente pentru memoria celor adormiți. Iată ce se împarte, de fapt, pe data de 7 ianuarie 2024!
Potrivit Calendarului Ortodox, în fiecare an, la data de 7 ianuarie, creștinii ortodocși prăznuiesc Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului. Sărbătoarea cu cruce roșie are loc a doua zi după Bobotează, iar în această zi se respectă mai multe tradiții și obiceiuri.
Unul dintre obiceiuri presupune ca toți credincioșii să dea de pomană pachete cu alimente oamenilor săraci, în amintirea membrilor familiei care au trecut la cele veșnice. Toate pachetele care se dau de pomană pe 7 ianuarie, de Sfântul Ioan, trebuie să fie însoțite de o lumânare aprinsă, conform tradițiilor.
Dis de dimineață, creștinii merg la biserică pentru a participa la Sfânta Liturghie. La finalul slujbei, oamenii dau de pomană pachete cu alimente, după ce au fost sfințite de preot. De Sfântul Ion nu există interdicții la alimente. Conform preoților, se pot da de pomană produse de dulce, precum: cozonaci, pâine, colaci, colivă, sarmale, friptură, dulciuri, dar și legume și fructe proaspete.
Nu există reguli clare în acest sens, iar fiecare persoană poate pune în pachetul pe care vrea să îl dea de pomană exact ce dorește. Pentru ziua Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, gospodinele pregătesc colaci, din cocă de cozonac, cu stafide și miere, pe care le împart oamenilor săraci, rudelor, dar și vecinilor.
Totodată, în ziua în care este amintit Sfântul Ioan Botezătorul, nu sunt organizate slujbe de pomenire pentru cei decedați. Mai mult de atât, nu se fac parastase, pentru că se spune că suferința și tristețea din ziua respectivă trebuie înlocuite cu bucurie și fericire.
În ziua de Sfântul Ioan Botezătorul există tradiția “Iordănitul femeilor”. De fapt, este o petrecere dedicată tuturor nevestelor. În multe zone din țară, femeile se adună în locuința unei gazde, unde aduc fiecare alimente şi băutură, apoi petrec până dimineaţa în zori, susținând că se “iordănesc”.
În vremurile de odinioară, iordănitul femeilor avea un ritual destul de strict! Atunci, soțiile bătrâne le primeau în grupul lor pe cele mai tinere fete, le duceau la râu să le stropească şi apoi făceau o masă comună cu alimente și băutură din belșug, unde chefuiau de zor.
În unele sate din Maramureș se mai ține și obiceiul Vergelului, o horă a fetelor dornice de măritiș în acest an. Așadar, feciorii merg la fete acasă și le duc apoi într-o curte unde se ține Vergelul. Această petrecere încheie, de fapt, perioada sărbătorilor de iarnă.
„În multe sate din Maramureş se mai ţine obiceiul Vergelului sau, altfel spus, spargerea Crăciunului. Fetele de măritat pregătesc coşuri cu băutură şi mâncare. Feciorii merg şi iau fetele de acasă şi le duc în curtea unde se tine Vergelul. Tot ei sunt şi cei ce plătesc muzicanţii.
În horă intră fetele ce se vor mărita în acest an şi formează viitoarele cupluri, toată petrecerea încheindu-se cu un ospăţ comun, care sparge perioada sărbătorilor de iarnă”, a declarat conferenţiarul universitar Delia Suiogan, pentru citynews.ro.
„O Mergătorule înainte al Domnului şi Botezătorule a lui Hristos, mari şi multe sunt vredniciile date ţie de Dumnezeu, fiindcă tu de proorocii cei vechi ai fost prorocit. Tu, după făgăduinţă şi prorocie. Îngerească, te-ai şi născut. Numele tău prin cuvântul Arhanghelului Gavriil mai înainte s-a vestit; a ta numire cu minunea dezlegării limbii tatălui tău s-a pecetluit.
Tu, din copilărie, în pustie ai vieţuit şi, ca o pasăre a cerului, desăvârşit neagoniseala ai iubit, cu agurida şi cu miere sălbatică te-ai hrănit. Tu ai fost crinul cel cuvântător al văilor şi al pustiilor, care în loc de podoabă hainelor, cu darul cel de sus îmbrăcând trupul tău, cu peri de cămilă l-ai acoperit.
Tu ai fost glasul care a strigat în pustie şi calea Domnului o ai pregătit. Tu, de către însuşi Domnul, mai mult decât prooroc ai fost mărturisit şi, după Născătoarea de Dumnezeu, pe tine te credem a fi cel mai mare om născut din femeie. Amin.”, aceasta este rugăciunea care trebuie rostită către Sfântul Ioan Botezătorul.