News

Ce se întâmplă cu liberele plătite ale părinților în vacanța de vară. Anunţul ministrului Muncii

03.06.2020 | 18:14
Ce se intampla cu liberele platite ale parintilor in vacanta de vara Anuntul ministrului Muncii
ADVERTISEMENT

Veste proastă pentru părinți. Zilele libere plătite, luate pentru a sta alături de copii, nu se dau în vacanța de vară.

Părinții nu își vor putea lua zile libere plătite în perioada vacanței de vară

Ministrerul Muncii a oferit un răspuns oficial referitor la modul în care părinții pot să-și ia zile libere plătite pentru a sta alături de copii în perioada de vară.

ADVERTISEMENT

Mai multe acte normative au stabilit diferit perioada în care salariații părinți pot cere angajatorului libere plătite pe fine de an școlar 2019-2020, astfel că Ministerul Muncii a dezvăluit că părinții mai pot cere zile libere până în 12 iunie 2020. Această dată reprezintă data la care s-ar fi încheiat cursurile semestrului al doilea.

OUG 70/2020, Legea 55/2020, Legea 59/2020 și Legea 61/2020 fac toate referire la acordarea liberelor plătite pentru salariații părinți. Un act normativ a creat confuzie pentru că le transmite părinților că pot să își ia zile libere plătite inclusiv pe perioada vacanței de vară.

ADVERTISEMENT

Ministerul Muncii specifică, în mod expres, că actul care se va lua în considerare e cel care a apărut ultimul, adică Legea 61/2020, astfel că zilele plătite se vor acorda până la terminarea cursurilor semestrului al doilea, în 12 iunie 2020.

„Ținând cont de momentul aprobării/adoptării actelor normative, ultimul în acest sens este Legea 61/2020 de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului 41/2020, prin care se modifică textul art. 1 alin. (1^2) din Legea 19/2020, astfel: (1^2) Prin excepţie, în anul 2020, prevederile alin. (1) şi (1^1) se aplică şi pe perioada imediat următoare încetării stării de urgenţă, până la finalizarea cursurilor şcolare aferente semestrului al II-lea. În concluzie, acest text normativ cuprins în Legea 61/2020 este cel care se aplică”, au transmis reprezentanții Ministerului, conform avocatnet.ro.

ADVERTISEMENT

Așadar, salariații nu pot cere zile libere plătite în timpul vacanței de vară, iar zilele libere pot fi cerute până săptămâna viitoare.

Părinții pot să ceară alte zile libere începând din septembrie, dacă anul școlar va mai fi afectat de alte evenimente precum dezastre naturale, pandemii sau orice alt lucru neprevăzut care duce la închiderea școlii.

ADVERTISEMENT

Angajatorul e obligat să-i acorde părintelui zile libere doar dacă copilul are sub 12 ani, cursurile școlii sunt suspendate și munca presupune o activitate incompatibilă cu munca de acasă.

Desigur, nu pot aplica pentru zile libere părinții care se află deja în concediu de odihnă, concediu de plată sau concediu de creștere a copilului.

Angajatorii pot cere statului român decontarea indemnizației nete plătite pentru zilele libere luate de părinți. Școlile în românia rămân închise până la începerea următorului an școlar.

 

ADVERTISEMENT