Life

Ce se întâmplă cu Margareta Clipa: ”Succesul are un preț”

Margareta Clipa, poate una dintre cele mai mari artiste ale României, a renunțat la proverbiala ei discreție și a vorbit despre viața sa, pentru FANATIK.
29.12.2023 | 20:11
Ce se intampla cu Margareta Clipa Succesul are un pret
Margareta Clipa, dezvăluiri exclusive din viața ei / Fotomontaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Artista Margareta Clipa este, probabil, una dintre cele mai discrete persoane care se pot numi, cu adevărat, vedete, din România. Cu toate acestea, pentru cititorii FANATIK, și-a spus, în mare viața, și a dezvăluit ce se petrece cu ea, acum.

Margareta Clipa, dezvăluiri exclusive din viața ei

La doar 18 ani, celebra cântăreață Margareta Clipa reușea să câștige primul loc la Cântărea României. Vedeta ne-a mărturisit că, de mica, spunea că va deveni cântăreață și că emoțiile pe care le are când urcă pe scenă există și acum, după o carieră uriașă în domeniu.

ADVERTISEMENT

Margareta Clipa ne-a povestit și micile ei secrete. De exemplu, cum a fost la un pas să se mute în București, dar și motivele pentru care a renunțat la acest lucru în ultimul moment.

De asemenea, ne-a dezvăluit și cum a fost pentru ea perioada comunistă, atunci când mulți artiști au avut de suferit din cauza securității și a cenzurii. Margareta Clipa însă mărturisește că ea avut noroc și a reușit, pe vremea lui Ceaușescu, să stea șase luni în America.

ADVERTISEMENT

Cunoscuta interpretă ne vorbește și despre prețul succesului și, după 45 de ani de carieră, mărturisește că prieteniile, în lumea artistică, există doar până la un punct. De asemenea, aflăm detalii în exclusivitate despre soțul ei și adevărul din spatele celor apărute în presă.

Margareta Clipa: “Pe vremea lui Ceaușescu am stat 6 luni în America”

Cum v-ați apucat de cântat?

– Cochetam de ceva timp cu Orchestra Brădulețul și acolo m-au văzut cei care m-au selectat pentru Cântarea României. În 1978 am devenit solistă la Ansamblul artistic Ciprian Porumbescu. Nu-mi aduc aminte emoțiile de atunci pentru că, de cântat, cântam din școala generală și visul meu a fost să ajung la ansamblul respectiv. De mică spuneam că voi deveni cântăreață, iar emoții am și acum atunci când urc pe scenă.

ADVERTISEMENT

Am fost curtată să fac parte din Ansamblul Ciocârlia, dar am fost oprită de secretarul general de la Ciprian Porumbescu. Mi-a spus că sunt o fată de viitor, că nu trebuie să plec. Mi-au dat casă, masă și butelie și asta m-a motivat să nu plec din Suceava.

V-ați lovit vreodată de cenzura comunistă?

– Eu una nu am avut de suferit. Am fost un om corect și cuminte, nu am făcut prostii. Pe vremea lui Ceaușescu, necăsătorită fiind, am stat 6 luni în America. Eu am fost verificată când am fost admisă la Ciocârlia, dar se vede treaba că aveam un dosar curat.

ADVERTISEMENT

Succesul are un preț și toată lumea vrea succes, indiferent de domeniu. În ultimul timp mulți oameni de valoare au fost dați la o parte și s-a politizat totul. Eu, de exemplu, sunt la pensie, dar muncesc în continuare. Am 45 de ani de profesie și nu mă compar cu nimeni. Dacă vrei să te compari se poate întâmpla că alții să fie mai buni decât tine. Ca artist nu poți duce o viață plină de vacanțe, de șampanie și țigări sau cu gașca de prieteni, toate au o limită.

“În cântecul popular și în artă se investește”

Există prietenie adevărată în această branșă?

– În lumea noastră există prietenii, dar până la un anumit punct. Unii oameni fac mai mult și alții mai puțin, unii au bani, alții nu, iar alții sunt mai generoși decât ceilalți. În cântecul popular și în artă se investește, dacă nu faci asta nu poți arată lumii că ai un repertoriu bogat.

“Nu am putut să renunț la asta pentru un bărbat”

V-ați căsătorit, la 42 de ani, cu iubirea dumneavoastră din tinerețe.

– Despre subiectul legat de soțul meu, când presa a scris că m-am măritat cu ‘nașul’, lumea trebuie să știe că nu este nimic adevărat. Trei persoane, concurente, au plătit pentru acest subiect. Eu am copilărit cu soțul meu, ne vedeam la baluri și nunți.

Când a fost să ne căsătorim, mama lui nu a fost de acord cu profesia mea, să nu existe cumva bănuieli sau sentimente de gelozie. Iar eu nu am fost genul de om care să mă leg de gâtul cuiva. Am vrut să cânt și nu am putut să renunț la asta pentru un bărbat. Ne-am reîntâlnit la 42 de ani, amândoi divorțați, și ne-am unit destinele.

Care a fost cel mai greu moment din viața dumneavoastră?

– Cel mai greu a fost când a murit tata într-un accident de mașină. A fost foarte greu de depășit acea perioadă, mai ales că, la nici o săptămână, a trebuit să merg să cânt. Aveam “prieteni” care m-au pus să cânt chiar dacă sufletul meu plângea. Până la urmă e greu, șefii suportă foarte greu o persoană care deja începe să fie cunoscută, să aibă notorietate. Dar am învățat să depășesc foarte repede momentele grele iar arma mea este succesul.

ADVERTISEMENT