News

Ce se întâmplă cu salariile profesorilor. Ministrul Educației a făcut anunțul

06.01.2021 | 19:12
Ce se intampla cu salariile profesorilor Ministrul Educatiei a facut anuntul
ADVERTISEMENT

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a confirmat discuțiile cu reprezentanții sindicatelor, Consiliului Elevilor și asociațiilor de părinți referitoare la posibilitatea salarizării profesorilor în funcție de performanță.

Potrivit acestuia, măsura ar putea fi privită și ca o recunoaștere a celor care „au făcut față cât se poate de bine, în condițiile în care sisteme de educație recunoscute ca fiind mai avansate decât România au avut dificultăți în a le convinge să se implice în predarea online fără echipamente și fără o instruire specifică”.

ADVERTISEMENT

De asemenea, a fost adoptată o ordonanță de urgență care reglementează încheierea semestrului I, desfășurat exclusiv online. „Demonstrăm, în același timp, dorința guvernului de a face cursurile în format clasic din semestrul doi, sub rezerva situației epidemiologice”, susține Cîmpeanu.

Profesorii ar putea fi salarizați în funcție de performanță

Cadrele didactice din România merită cu siguranță un regim motivant de salarizare. Pe de altă parte există și o lege a salarizării.

ADVERTISEMENT

În același timp, aș vrea să vă spun că în costul standard per elev care are o componentă destinată salariilor, această componentă în ultimii 4 ani, din 2016 până în 2020, s-a dublat, de la 3.024 de lei componenta destinată salariilor în 2016 la 6.111 lei componenta destinată salariilor în 2020.

În același timp, componenta destinată tuturor cheltuielilor de funcționare a școlilor, de la energie electrică, alimentare cu apă curentă acolo unde există, cheltuieli cu încălzirea pe timp de iarnă, cu substanțe de igienă, de protecție anti-covid, de pregătire profesională – în 2016 erau de 321 de lei per elev, acum sunt de 387 de lei per elev.

ADVERTISEMENT

Urgența este o creștere semnificativă a costului standard per elev pentru ca școlile să poată funcționa. Fără să neglijăm componenta de creșteri salariale. Există posibilitatea, o să discutăm cu miniștrii de resort și cu primul ministru, să introducem poate o componentă salarială de motivare în funcție de performanță prin PNRR.

 Spre exemplu, există multiple variante, le analizăm cu toată atenția, știind că profesorii din România au făcut față cât se poate de bine în condițiile în care sisteme de educație recunoscute ca fiind mai avansate decât România au avut dificultăți în a convinge cadrele didactice să se implice în predarea online fără echipamente, fără o instruire specifică, în România cadrele didactice au făcut eforturi, fiecare cum s-a priceput mai bine, pentru ca procesul de învățământ să continue.

ADVERTISEMENT

Deci există merite deosebite care trebuie recunoscute și trebuie să existe și motivație. Nu vă ascund faptul că în cursul zilei de mâine vor exista consultări cu toate sindicatele din educație, cu asociațiile studenților, cu consiliul elevilor din Romania, cu consiliul rectorilor și cu federația asociațiilor de părinți”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

ADVERTISEMENT