News

Ce se va întâmpla cu cei 200 de români infectați cu COVID-19 la abatorul din Germania. MAE a făcut noi precizări

29.04.2020 | 16:04
Ce se va intampla cu cei 200 de romani infectati cu COVID19 la abatorul din Germania MAE a facut noi precizari
ADVERTISEMENT

MAE a anunțat ce se va întâmpla cu cei 200 de români infectați cu COVID-19 la un abator din Germania. Muncitorii români s-au infectat recent cu noul virus și situația lor era incertă.

Ce se va întâmpla cu cei 200 de români infectați cu COVID-19 la abatorul din Germania. MAE a făcut noi precizări

În cursul zilei de marți, 28 aprilie, a apărut informația că aproximativ 200 de români care muncesc la un abator din Germania au fost diagnosticați cu noul coronavirus.

ADVERTISEMENT

Prin intermediul unui comunicat de presă emis miercuri, Ministerul Afacerilor Externe a adus lămuriri în privința situației conaționalilor noștri din Germania.

Conform MAE, cei peste 200 de muncitori români de la abatorul din Birkenfeld, confirmați ca fiind infectaţi cu noul coronavirus au asigurări medicale, iar partea germană va plăti pentru carantinarea, eventual spitalizarea acestora.

ADVERTISEMENT

”Evoluţia stării de sănătate a persoanelor contaminate este monitorizată constant de oficiul de sănătate publică local, iar centrele de carantină sunt supravegheate permanent de un serviciu de pază.

De asemenea, autorităţile germane au confirmat că toţi angajaţii au asigurări medicale, iar eventualele cheltuieli de carantinare / spitalizare vor fi suportate de către partea germană”, anunță ministerul român citat de Agerpres.

ADVERTISEMENT

Românii vor fi plătiți pe perioada tratamentului de COVID-19

În același timp, conform prevederilor legislative germane, românii de la abatorul din Birkenfeld sunt plătiţi pe perioada carantinei sau a internării în spital. Aceste informaţii au fost confirmate şi de către angajatorii direcţi ai lucrătorilor români, respectiv companiile subcontractate de către abatorul german.

MAE mai informează că, până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Berlin şi la nivelul Consulatului General al României la Stuttgart, nu au fost primite solicitări de asistenţă din partea cetăţenilor români menționați şi nici solicitări de repatriere.

ADVERTISEMENT

Ministerul de Externe recomandă cetățenilor români care se află în străinătate şi se confruntă cu situaţii dificile, inclusiv cazuri în care drepturile acestora nu sunt respectate, să contacteze misiunea diplomatică sau oficiul consular cel mai apropiat.

Românii aflați în dificultate în Germania pot apela următoarele numere de telefon:

Ambasada României la Berlin la următoarele numere de telefon:

+ 49 30 21239555
+49 30 21239514
+49 30 21239516
+49 160 157 9938 (telefon de urgenţă)

Oficiile consulare ale României din Germania la numerele de telefon:

  • Consulatul General al României la Bonn:

+49 228 68 38 135
+49 228 68 38 211
+49 228 68 38 244
+49 228 68 38 254
+49 (0)1735757585 (telefon de urgenţă)

  • Consulatul General al României la Munchen:

0049 (0)1631927011
0049 (0)1602087789

  •  Consulatul general al României la Stuttgart:

(00 49) (0) 711 664 86 11
(00 49) (0) 711 664 86 12
(00 49) (0) 711 664 86 13
(00 49) (0) 711 664 86 14
(00 49) (0) 711 664 86 15
(0049) (0) 1716813450 (telefon de urgenţă)

ADVERTISEMENT