Autoritățile din Sinaia au anunțat noile tarife pentru transportul pe cablu pentru schiori, valabile pentru sezonul de schi 2022-2023. Prețurile pot fi considerate cu adevărat mari, fiind vorba de cel mai scump skipass din România.
Potrivit Ziarulincomod, o zi de schi pentru o familie e mai scumpă decât un bilet de avion București – Paris. Concret, o familie cu un copil de cel mult 12 ani va plăti pentru o zi de schi și weekend 610 lei doar ca să urce pe munte, mai mult decât costul unui astfel de bilet de avion.
Conform informațiilor oficiale publicate pe Facebook de Gondola Sinaia, un season skipass pentru o zi pentru un adult, în weekend, costă 230 de lei. Un copil cu vârsta între 5-12 ani va plăti 150 de lei pentru o zi în weekend.
În timpul săptămânii tarifele sunt cu 20 de lei mai mici, probabil și pentru că nu sunt atât de mulți turiști în această perioadă. Autoritățile locale consideră justificate aceste prețuri, în condițiile în care plătitorii vor putea să circule cu toate instalațiile de transport din stațiune pentru banii plătiți.
Aici e inclusă vechea telecabină, cumpărată recent de la Primăria Sinaia. Mai mult, în condițiile în care stațiunea oferă peste 30 de kilometri de pârtie, fiind cel mai mare domeniu schiabil din țară, prețurile nu ar trebui să fie considerate exagerate de amatorii sporturilor de iarnă.
Fost prefect al Capitalei și șef al BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu, comentase ironic prețurile mari practicate în stațiunile montane din România, în contextul în care oamenii anunțau nemulțumiți că vor boicota stațiunile de schi din Austria.
”Decât să mergi la schi în Austria mai bine mai pui 1.000 euro și mergi în Poiana Brașov”, scria pe Facebook fostul polițist. Internauții au fost, în general, de aceeași părere.
Un internaut a insistat chiar că cu 1.000 de euro poți să mergi la Brașov, dar fără cazare. ”Păi mergi să dormi sau să schiezi?”, i-a răspuns, ironic, Berbeceanu.
”Exact. Și petreci și timp de calitate cu familia în coloană, în mașină, ore întregi, visând la înghesuiala de pe pârtie”, a comentat, ironic, un alt român.