Ce țeapă și-a luat un român care a comandat încălțăminte online. E ireal ce a găsit în colet. Cetățeanul nu a stat pe gânduri când a observat că a fost tras pe sfoară, paguba sa ridicându-se la valoarea de 1.300 de lei.
Înșelăciunea de care a avut parte un român care a plasat o comandă pe Internet. Ce a primit în locul adidașilor doriți pe care i-a văzut pe o pagină de socializare, la un tânăr de numai 18 ani din județul Arad.
Bărbatul care a fost tras pe sfoară a povestit că a descoperit anunțul pe social media. A contactat vânzătorul din localitatea Mâșca și după o scurtă conversație telefonică a plătit un avans extrem de generos.
Acesta a achitat suma de 1.020 de lei, prin virament bancar urmând ca la primirea coletului să mai plătească restul de 280 de lei prin ramburs la curier, lucru pe care l-a și făcut în ziua livrării cutiei mult așteptate.
Din păcate, a avut parte de surpriza vieții sale. Românul a descoperit că nu a primit deloc adidașii comandați. Potrivit salajulliber.ro, în locul pantofilor sport în cutie a găsit hârtii și bucăți de lemn, motiv pentru care s-a adresat imediat oamenilor legii.
„La primirea coletelui, bărbatul din județul Sălaj a plătit curierului diferența de 280 de lei, iar la deschiderea acestuia a constatat că tânărul de 18 ani nu i-ar fi trimis articolele de încălțăminte comandate.
Acesta ar fi plasat în colete bucăți din lemn și mai multe hârtii”, au transmis polițiștii din Sălaj, mai arată sursa citată anterior. Adolescentul a fost în cele din urmă identificat în cursul zilei de 27 noiembrie 2023.
„În urma investigațiilor efectuate,polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Zalău au identificat și cercetat un tânăr de 18 ani, din localitatea Mâșca, județul Arad, bănuit de comiterea infracțiunii de înșelăciune”, au mai spus oamenii legii.
Din fericire, cetățeanul care și-a comandat încălțămintea de pe Internet a reușit să anuleze în timp util viramentul bancar de peste 1.000 de lei. Totodată, prejudiciul în valoare de 280 de lei a fost recuperat în totalitate.
În momentul de față, tânărul de 18 ani s-a ales cu dosar penal întocmit pentru infracțiunea de înșelăciune. Mai mult decât atât, polițiștii continuă cercetările pentru a afla dacă au mai fost și alte persoane înșelate.