News

Cea mai mare pensie din Buzău depăşeşte 22.000 de lei. Cine este românul care încasează lunar suma uriașă de bani

Cel mai bine plătit pensionar din judeţul Buzău încasează lunar o sumă de bani aproape similară cu cea pe care o câştigă preşedintele Klaus Iohannis.
06.05.2023 | 17:44
Cea mai mare pensie din Buzau depaseste 22000 de lei Cine este romanul care incaseaza lunar suma uriasa de bani
Cel mai bine plătit pensionar din Buzău câştigă peste 22.000 lei lunar
ADVERTISEMENT

Casa de Pensii Buzău a transmis care sunt în momentul de faţă cele mai mari pensii din judeţ. Într-un context dominat de polemica din jurul impozitării pensiilor speciale, cel mai bine plătit pensionar al judeţului vine din mediul privat, fără a fi avut vreo legătură cu poliţia, justiţia, serviciile sau armata.

Cei mai bine plătiţi pensionari din Buzău au muncit în mediul privat

Deşi încasează peste 22.000 de lei lunar, aceşti bani vor rămâne în continuare ai lui, indiferent de ce vor decide guvernanţii cu privire la pensiile speciale, deoarece actualul pensionar a lucrat în mediul privat, acesta activând în domeniul construcţiilor.

ADVERTISEMENT

„Cea mai mare pensie de asigurări sociale, conform contributivităţii, aflată în plată în judeţul Buzău, este 24.569 lei brut. Ulterior reţinerii impozitului în valoare de 2.257 lei, cuantumul net încasat este 22.312 lei”, se arată în datele furnizate de Casa Judeţeană de Pensii Buzău.

Mai mult decât atât nici următorii pensionari buzoieni din topul câştigurilor nu sunt “speciali”. Astfel, locurile doi, trei şi patru sunt ocupate de bărbaţi care au ocupat funcţii în companii din sectorul de producţie şi vânzare carburanţi.

ADVERTISEMENT

„A doua pensie ca valoare de asigurări sociale conform contributivităţii, aflată în plată în judeţul Buzău, este de 21.744 de lei, a treia pensie ca valoare este calculată la 20.240 de lei, urmată de o pensie sub plafonul de 20.000 de lei, respectiv 18.122 lei”, se mai arată în informarea Casei de Pensii.

În prezent, președintele României are o indemnizație brută corespunzătoare funcției de 24.960 de lei, conform informațiilor publicate de Administrația prezidențială, adică cu mai puţin de 400 de lei peste suma încasată de cel mai bine plătit pensionar buzoian.

ADVERTISEMENT

În ceea ce priveşte salarizarea, potrivit datelor oficiale ale Ministerului Muncii, 30.574 de români care lucrează cu normă întreagă au salarii brute cuprinse în intervalul 24.961 lei – 200.000 de lei.

Pe de altă parte, peste 60% dintre salariații care lucrează cu normă întreagă în România au un salariu de bază brut de până în 4.000 de lei. Dintre aceștia, o treime au salariul minim.

ADVERTISEMENT

Potrivit datelor Ministerului Muncii, valabile la data de 15 iunie 2022, cel mai mare salariu brut din România, aferent unui contract de muncă cu normă întreagă era, aportat la data de referință, de 192.649 de lei.

ADVERTISEMENT
Tags: