Sport

Ceahlăul – U Cluj 2-4 în play-off-ul Cupei României! Patru goluri în ultimele 10 minute

U Cluj se califică în grupele Cupei României Betano după un meci spectaculos, 4-2 cu Ceahlăul. Ianis Stoica a fost omul meciului cu o "dublă" şi un penalty scos.
31.08.2023 | 18:49
Ceahlaul  U Cluj 24 in playofful Cupei Romaniei Patru goluri in ultimele 10 minute
Ceahlăul - U Cluj 0-0 în play-off-ul Cupei României! Sursa: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT
31-08-2023
13:53

Ceahlăul - U Cluj 2-4 (Petkov 60, Petre 84 / Tescan 49, Nistor 80, Stoica 82, 89)

FINAL DE MECI! 4-2 pentru U Cluj la capătul unui meci nebun. Finalista din sezonul trecut se califică în grupe. 

Min. 89: GOOOOOOOOOOOOOL, U Cluj! Ianis Stoica face “dubla” şi aduce încă o dată liniştea.

Min. 84: GOOOOOOOOOOOOL, Ceahlăul! Patrick Petre aprinde finalul meciului. 

Min. 82: GOOOOOOOOOL, U Cluj! Ianis Stoica marchează cu un şut la vinclu şi la 3-1 calificarea pare decisă

Min. 80: GOOOOOOOL, U Cluj! Dan Nistor transformă un penalty scos de Ianis Stoica

Min. 60: GOOOOOOOOL, Ceahlăul! Petkov readuce egalitatea cu o lovitură de cap. Ieşire greşită a lui Plamen Iliev

Min. 49: GOOOOOOOL, U Cluj! Tescan profită de ciocnirea portarului advers de un fundaş şi trimite în poartă. 

PAUZĂ! La cabine se intră cu scor alb. 

Min. 43: Llullaku a fost aproape de deschiderea scorului. Mingea lovită cu capul a lovit bara. Iliev era spectator. 

Min. 22: Început echilibrat de meci! Nicio ocazie clară de ambele părţi. 

Start de meci! 

Echipele de start la meciul Ceahlăul – U Cluj.

  • Ceahlăul: Boison – Petkov, Fonseca, Vișinar – De Sousa, Onisa, Joao, Oltean – Neicuțescu – Ciobanu, Llullaku. Rezerve: Barna, Copoț, Petre, Moroșanu, Balanga, Ștefănescu, Forizs, Jalbă, Selmani. Antrenor: Cristian Pustai.
  • U Cluj: Iliev – Dimitrov, Pițian, Miron, Vătăjelu – Hofman, Simion, Perianu, Tescan – Calcan, Popadiuc. Rezerve: Chirilă, Mitrea, Oancea, Pojar, Călugăr, Bic, I. Stoica, D. Popa, Nistor. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.

Meciul Ceahlăul – U Cluj are loc joi, 31 august, cu începere de la ora 17:00, în cadrul play-off-ului Cupei României. Echipa din Piatra Neamț, revenită după foarte mulți ani în Liga 2 în vara aceasta primește vizita finalistei ultimei ediții a Cupei României, depășită de Sepsi Sf. Gheorghe doar după executarea loviturilor de departajare.

Unde se joacă meciul Ceahlăul – U Cluj

Întâlnirea Ceahlăul – U Cluj se dispută joi, 31 august, de la ora 17;00, pe stadionul echipei din Piatra Neamț, în play-off-ul Cupei României. De foarte multă vreme nu a mai avut parte publicul din orașul de la poalele Pietricicăi de o confruntare cu o echipă din primul eșalon, foarte multă vreme Ceahlăul dispărând în anonimatul ligilor de jos, respectiv campionatul județean iar mai apoi Liga 3, unde s-au aflat timp de câteva sezoane, acum reușind să urce în a doua divizie, cu obiective de a construi în doi ani o formație care să atace promovarea cea mare.

ADVERTISEMENT

Faptul că echipa galben-negrilor va avea meci pe teren propriu cu finalista ultimei ediții a Cupei României poate fi un serios motiv pentru suporterii pietreni de a veni în număr mult mai mare decât la meciurile de campionat la această partidă, în care gazdele au ambițiile lor și nu se consideră deloc deja eliminate din competiția KO-urilor.

Cine transmite la TV partida Ceahlăul – U Cluj

Partida Ceahlăul – U Cluj este una dintre puținele din această fază a Cupei României care va fi televizată. Meciul se joacă joi, 31 august, de la ora 17:00, pe stadionul Ceahlăul din Piatra Neamț și va putea fi urmărită în direct pe canalele Digi Sport 1 și Prima Sport 1. O mai puteți viziona intrând pe site-ul FANATIK.RO, în formar LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT

Ar putea apărea o problemă serioasă, care mai mult ca sigur ar putea duce chiar la întreruperea transmisiei doar dacă va fi egal la finele celor 90 de minute și vor urma prelungiri, întrucât de la ora 19:00 ambele posturi vor difuza în direct din Norvegia manșa retur a play-off-ului Conference League, Bodo Glimt – Sepsi Sf. Gheorghe. La Piatra Neamț joi, 31 august, vor fi 26 de grade, fără pericol de ploaie. Arbitrul partidei este Vlad Baban din Iași

Ce jucători lipsesc din confruntarea Ceahlăul – U Cluj

La Ceahlăul proiectul este foarte serios și vizează readucerea echipei pietrene în fotbalul de elită din România. Prin urmare a fost numit un antrenor cu mare experiență, Cristi Pusztai, iar lotul cuprinde și destui jucători străini, în frunte cu albanezul Llullaku, cu vechi state de serviciu în fotbalul nostru sau cu foștii dinamoviști Neicuțescu și Patrick Petre. Cum echipa a suferit un mic recul în ultima etapă, 0-1 acasă cu CS Mioveni, la meciul din Cupă vor fi menajați cel puțin jumătate dintre titulari, lăsându-se loc jucătorilor mai puțin folosiți.

ADVERTISEMENT

Și antrenorul oaspeților, Ioan Ovidiu Sabău, nu va apela la aportul tuturor jucătorilor de bază, urmând a ține la repaus pe câțiva dintre ei, pe cei care au jucat cel mai mult, dorind să îi vadă și pe cei cu minute mai puține. U Cluj a reușit să bată palma cu fostul atacant al FCSB, Vali Gheorghe. Sabău a precizat că intrarea în grupe reprezintă un obiectiv clar trasat de conducerea clubului.

Cote la pariuri la jocul Ceahlăul – U Cluj

În mod normal, deși nu va avea deloc un meci ușor, finalista ultimei ediții a Cupei României, U Cluj, este favorită. Oaspeți au cotă de 2,10 la obținerea victoriei, în timp ce pietrenii au primit cotă de 3,90 pentru a provoca a treia surpriză a play-off-ului după FC Argeș și Concordia Chiajna, eliminate de FC Bihor și CSM Alexandria. 1,35 este cota la șansă dublă X2 iar 1,70 pentru șansă dublă 1X.

ADVERTISEMENT

Un gol marcat de studenții din Cluj valorează 1,25 iar un gol al gazdelor ajunge la 1,65. La calificare U Cluj are cotă 1,45 iar Ceahlăul 2,20. Cele două echipe nu s-au mai întâlnit din 2015, deci de opt ani, iar ultima vizită a clujenilor a fost un dezastru, în 2014, Ceahlăul fiind în declin total după ce a dispărut din conducerea clubului Gheorghe Ștefan, omul care a ridicat și apoi ținut la standarde destul de înalte ani de zile echipa pietreană.

ADVERTISEMENT