News

Cei peste 120 de români blocați în Maroc au ajuns în țară joi seara. Update

Ministerul de Externe al României a anunțat că aeronava care îi transportă pe cei 122 de cetățeni români blocați în Maroc a decolat în această după-amiază. Avionul a aterizat joi seară în țară.
02.12.2021 | 20:05
Cei peste 120 de romani blocati in Maroc au ajuns in tara joi seara Update
ADVERTISEMENT
02-12-2021
18:08

Avionul cu cei peste 120 de români blocați în Maroc a aterizat în țară

Joi seară, în jurul orei 19:50, avionul cu cei peste 120 de români blocați în Maroc a aterizat în țară.

La bordul aeronavei s-au aflat, în total, 184 de pasageri, dintre care 122 de conaționali, anunță Știrile TVR.

Potrivit sursei citate, toți pasagerii urmează a fi debarcați și împărțiți în două grupuri. Un grup îl reprezintă cei 122 de români aduși de acolo, iar celălalt pe cei 62 de străini.

Românii vor fi testați cu teste RT-PCR, după care vor fi lăsați să plece acasă, cu recomandarea de a rămâne în autoizolare până când vor afla rezultatele.

În cazul în care testele vor fi negative, ei vor rămâne în contact cu autoritățile, în cazul în care vor apărea, în zilele următoare, eventuale semne ale bolii. 

Dacă testele vor fi pozitive, atunci ei vor fi internați în spital, li se vor recolta probe noi care vor fi trimise la secvențiere.

Străinii nu vor fi testați, potrivit lui Raed Arafat, șeful DSU, ei vor fi lăsați să se îmbarce în curse care să îi ducă în țările lor de destinație.

Ministerul de Externe al României a anunțat oficial că cei peste 120 de români blocați în Maroc vor fi repatriați în seara de joi, 2 decembrie.

Aeronava care va ajuta la repatrierea celor 122 de români blocați în Maroc se întoarce în România

MAE informat oficial că 122 de români blocați în Maroc sunt în curs de a fi repatriați în seara de joi, 2 decembrie. La bordul aeronavei sunt și 62 de cetățeni străini.

ADVERTISEMENT

Cei 122 de cetățeni români au rămas blocați în țara din nord-vestul Africii, după ce autoritățile din Maroc au decis suspendarea zborurilor de teama răspândirii noii variante Omicron a coronavirusului.

Conform informațiilor Ministerul de Externe a comunicat că aeronava care îi va repatria pe români a decolat din Marrakesh la ora 15:00 a României și va ateriza în țară în jurul orei 19:30 în București.

ADVERTISEMENT

„În continuarea informațiilor transmise în cursul zilei de 1 decembrie 2021 cu privire la cetățenii români blocați temporar în Maroc, ca urmare a deciziei autorităților marocane de suspendare a curselor aeriene comerciale înspre și dinspre Maroc (http://www.mae.ro/node/57332), Ministerul Afacerilor Externe[…]Zborul special organizat la inițiativa Guvernului României pentru repatrierea cetățenilor români blocați temporar în Maroc a decolat din Marrakesh la ora 15:00 (ora României), în urma îndeplinirii cu succes a tuturor procedurilor și formalităților necesare, aeronava fiind așteptată să aterizeze la București în jurul orelor 19:30 (ora României)”, se arată în comunicatul MAE.

Lista pasagerilor

Lista de pasageri trimisă companiei aviatice, joi dimineață, specifică faptul că sunt în total 184 de pasageri la bordul aeronavei. Dintre aceștia, 62 de persoane sunt cetățeni din alte state ale Europei.

ADVERTISEMENT

„Lista de pasageri îmbarcați la bordul aeronavei, elaborată ca urmare a demersurilor active ale MAE, prin Ambasada României de la Rabat, inclusiv pe baza solicitărilor de asistență consulară primite din partea misiunilor diplomatice ale altor state membre UE acreditate în Maroc, cuprinde 184 de persoane, după cum urmează: 122 de cetățeni români și 62 cetățeni europeni (4 cetățeni bulgari, 15 cetățeni croați, 2 cetățeni greci, 22 cetățeni polonezi, 12 cetățeni ungari, 2 cetățeni lituanieni, 4 cetățeni sloveni și un cetățean austriac)”, se arată în comunicat.

MAE a specificat că a ținut în permanență legătura cu Ambasada României la Rabat și cu Consulatul Onorific al României la Marrakesh pentru repatrierea românilor, dar și pentru transportul celor 62 de cetățeni europeni.

ADVERTISEMENT

„Pentru îndeplinirea procedurilor și formalităților necesare legate de realizarea zborului special, MAE, prin Ambasada României la Rabat și Consulatul Onorific al României la Marrakesh, a menținut legătura permanent atât cu cetățenii români, informându-i constant cu privire la etapele operațiunii de repatriere, cât și cu autoritățile marocane, pentru a facilita coordonarea și stabilirea tuturor detaliilor organizatorice”, a scris MAE în comunicat.

Totodată, misiune diplomatică română din Rabat a comunicat în permanență cu Delegația Uniunii Europene din Maroc, fiind în legătură strânsă și cu celelalte state membre UE care au vrut să-și repatrieze cetățenii.

„De asemenea, misiunea diplomatică a României la Rabat a fost în dialog permanent cu Delegația UE în Maroc și cu misiunile diplomatice ale celorlalte state membre UE acreditate în Maroc și a transmis disponibilitatea autorităților române de a sprijini transportul spre Europa și pentru alți cetățeni europeni blocați temporar, la rândul lor, în această țară, preluând și procesând solicitările acestora. Totodată, MAE precizează că reprezentanții Ambasadei României la Rabat și consulul onorific al României la Marrakesh s-au deplasat la aeroportul din Marrakesh pentru a pune la dispoziția cetățenilor români alimente și apă și pentru a-i sprijini în realizarea tuturor formalităților specifice în vederea îmbarcării pe cursa Tarom. MAE dorește să mulțumească, pe această cale, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Transporturilor, pentru foarte buna colaborare în derularea pregătirilor pentru efectuarea acestui zbor. Prin participarea activă, alături de celelalte autorități române competente, la organizarea și desfășurarea operațiunilor de repatriere a cetățenilor români blocați temporar în Maroc, în special prin intermediul reprezentanților Ambasadei României la Rabat, MAE și-a realizat concret, în acest caz specific, funcția de asigurare a asistenței și protecției consulare a cetățenilor români din străinătate aflați în situații deosebite”, au precizat reprezentanții MAE în document.

ADVERTISEMENT