După o căsnicie de 26 de ani, un cuplu cunoscut la nivel internațional a divorțat în mod oficial, după ce în 2022 dădea vestea despărțirii. Ceea ce a dus la ruptura unui mariaj care părea solid a fost infidelitatea unuia dintre parteneri.
Este vorba despre Infanta Cristina a Spaniei, sora regelui Felipe al VI-lea, și Inaki Urdangarin, fost membru al echipei spaniole de handbal. Cei doi au semnat actele de divorț în mod oficial, în luna decembrie, la un notar din Barcelona.
Potrivit El Pais: ”legea jurisdicţiei voluntare, care a intrat în vigoare în iulie 2015, le permite celor care vor să-şi rupă căsătoria să o facă la un notar şi să plătească acest lucru. Nu se recurge la judecători atunci când divorţul are loc de comun acord, nu există copii în întreţinere şi persoane cu dizabilităţi în proces”.
Infanta Cristina a Spaniei și Inaki Urdangarin au patru copii împreună, cu toții fiind majori, respectiv Juan, în vârstă de 24 ani, Pablo, în vârstă de 23 ani, Miguel, de 21 de ni și Irene, de 18 ani. Doar de dragul acestora vor mai interacționa pe viitor și au încheiat un acord economic în privința lor.
De asemenea, Infanta Cristina a Spaniei, care este unica proprietară a unui imobil de vacanță de la Bidart, Franța, a promis că-l va lăsa și pe tatăl copiilor săi să pătrundă în locuință, dar doar însoțit de aceștia.
Concret, divorțul a fost pronunțat după ce pe data de 24 ianuarie 2022, Infanta Cristina a Spaniei și Inaki Urdangarin informau printr-un comunicat de presă că vor să se despartă. Cu cinci zile înainte de această situație, în spațiul public au apărut imagini cu Inaki alături de o avocată cu care el lucra la Vitoria.
”De comun acord, am decis să ne întrerupem relaţia matrimonială. Angajamentul faţă de copiii noştri rămâne intact. Cum este vorba despre o decizie privată, cerem cel mai mare respect celor care ne înconjoară”, transmiteau printr-un comunicat de presă.
La momentul apariției imaginilor, surprinse de presa mondenă, Infanta Cristina a Spaniei era în Geneva alături de fiica lor, Irene, în vreme ce Inaki se afla la mama lui în orașul din Țara Bascilor. Aici își ispășea regimul de semilibertate, după ce a fost condamnat în scandalul Noos.