Life

Celia, la 39 de ani: ”Îmi pierd controlul”

Cântăreața Celia împlinește, astăzi, 39 de ani, și dezvăluie detalii despre momentul în care a decis să-și schimbe viața.
14.10.2023 | 09:04
Celia la 39 de ani Imi pierd controlul
Celia, transformare totală la 39 de ani. Sursă foto: Montaj FANATIK
ADVERTISEMENT

După un moment greu în relația de cuplu, Celia a învățat ce este cu adevărat important. Mama a doi copii, frumoasa cântăreață ne spune ce a câștigat și ce a pierdut în acești ani.

Celia, ajunsă la 39 de ani, vorbește despre greutățile vieții de familie

Cântăreața Celia mărturisește, la 39 de ani și doi copii, că prioritățile i s-au schimbat radical. De asemenea ne spune că a învățat să accepte Australia ca pe a doua casă. Într-un interviu exclusiv pentru FANATIK, aflăm că în copilărie nu mânca nimic iar fiul ei o moștenește, nici măcar tort de ziua lui nu vrea.

ADVERTISEMENT

Frumoasa cântăreață își aduce aminte despre cea mai grea perioadă trăită alături de soțul ei și ne spune că iubirea a fost cea care le-a salvat căsnicia. Celia vorbește și despre Costi Ioniță, omul cu care a colaborat timp de 10 ani de zile și pe care-l consideră un membru al familiei.  Frumoasa cântăreață ne spune cum se rezolva conflictele din familie și rememorează cea mai grea pierdere, moartea tatălui ei.

Celia: “Echilibrul meu se zdruncină”

 La mulți ani, Celia. Cum te simți la 39 de ani?

-Sper eu că mai înțeleaptă decât anul trecut, îmi doresc să îmbătrânesc ca vinul (râde).

Sincer, ce-ți dorești cel mai mult, nu neapărat de ziua ta?

-Nu e nimic mai important decât sănătatea celor pe care îi iubesc, să fim sănătoși și să ne bucurăm împreună de viață. Acest punct este susținerea în orice aduce viitorul. Dacă unul dintre cei pe care îi iubesc cu tot sufletul pățește ceva, echilibrul meu se zdruncină. Deci cel mai mult îmi doresc protecție Divină pentru familia mea și pentru mine, să fim sănătoși, să trăim în pace și iubire.

ADVERTISEMENT

“Am refuzat să mai accept nemulțumirea, care era constantă”

Ați avut un moment mai dificil, la un moment dat, în relație. Cum ați reușit să treceți peste el și să rămâneți împreună?

-Da, am avut. Cu Dumnezeu aproape, am trecut peste toate, I-am cerut ajutorul în rugăciuni și am învățat să caut numai partea plină a paharului. Am refuzat să mai accept nemulțumirea, care era constantă în acea perioadă, probabil era și o mică depresie la mijloc. Am realizat că totul are o rezolvare când există iubire și respect.

ADVERTISEMENT

Când erai mică, mama ta obișnuia să-ți facă un tort preferat sau vreo mâncare de ziua ta?

-Nu eram deloc mâncăcioasă, nici după torturile de casă sau prăjituri nu mă rupeam. Nu îmi plăcea mai nimic (râde). Mâncam cu forța, în general am chinuit-o pe mama în privința asta. Am și eu un exemplar ca mine acum, pe fiul meu, s-a întors roata. Nici torturi nu mănâncă. Și ce copil refuză tortul?

“Am pierdut libertatea de a face doar ce vreau”

Cum era Celia la 20 de ani și cum este cea de acum? Ce ai câștigat și ce simți că ai pierdut?

-De pierdut nu am pierdut prea multe, poate doar libertatea de a decide gândindu-mă doar la mine. Acum orice decizie implică în primul rând copilașii, familia și abia apoi eu. Am pierdut acea libertate de a face doar ce vreau și ce îmi place. Acum fac ce îmi place, când se poate.

ADVERTISEMENT

“Mă cățăram pe acoperiș, pe mobilier”

Cum a fost copilăria ta? Ce nebunii făceai când erai mică?

-Eram plină de energie și îmi petreceam mult timp în natură, cățărându-mă prin copaci, prin podul casei, pe acoperiș, pe mobiler, oriunde puteam. E incredibil că nu am avut accidente în acest sens.

Cum a fost perioada liceului? Erai timidă sau rebelă?

-Nu am fost vreo rebelă niciodată, totuși nici timidă. Ceva mai sensibilă emoțional, dar mă descurcăm în toate. Nu mă arătam că sunt sensibilă și uitam repede orice supărare, foarte repede.

Mai ții minte pe ce ți-ai cheltuit primii bani?

-Mi-am luat niște cizme sexy, mulate, până la genunchi.

“Am avut grijă să nu îi dezamăgesc”

Nu ți-a fost teamă să te muți de la Deva la București? Erai foarte tânără.

-Nu mi-a fost teamă, dar alor mei le-a fost! Am avut grijă să nu îi dezamăgesc prin comportament și deciziile luate și au trecut anii frumos. Părinții mei au fost foarte mândri de mine.

De ce muzică? Ce te-a determinat să urmezi această carieră?

-E parte din mine. În copilărie când nu mă cățăram pe cine știe unde mai cântam și în fața oglinzii. Mi-am petrecut în total, dacă pun cap la cap, probabil mulți ani în fața oglinzii cântând, ore întregi zilnic. Am început mai apoi să iubesc scena și emoțiile scenei.

Îți mai aduci aminte un moment de pe scenă, haios sau penibil, dar de neuitat?

-Au fost câteva extrem de speciale, cu mii de oameni care cântau muzica mea. Cu tineri care tremurau și plângeau când ajungeau să facă poze cu mine. Nu vă imaginați ce simte un artist în acele momente, le port ca pe un tatuaj în suflet. Penibil nu a fost nimic doar râd amintindu-mi de momentele în care am căzut pe scenă, sunt vreo 3 la număr, dar nu le-am considerat penibile ci haioase. Am făcut mereu haz de necaz.

“Mi-a fost ca parte din familie”

Cum se lucrează cu Costi Ioniță? V-ați înțeles bine, s-au mai încins spiritele?

-Am fost un artist loial, au fost peste 10 ani de exclusivitate în care Costi Ioniță mi-a fost producător și manager exclusiv. Mi-a fost ca parte din familie, am avut grijă de relația noastră profesională ca de familie, la modul loial și cu mult respect. Am trecut peste toate frumos fără să rămână amintiri neplăcute.

‘Is it love’, unul din cele mai scumpe clipuri din sud-estul Europei. Mă interesează în cât timp ai dat jos cele 50 de kilograme de miere puse pe tine la filmări.

-Culmea, deși e super  lipicioasă, se curăță foarte ușor la duș. Puțină apă și s-a dus! Un duș simplu și normal a rezolvat toată problema. Și mie mi-a fost teamă și am fost surprinsă cât de frumos și ușor se curăță mierea de pe corp.

Cum este mămica Celia? Mai relaxată sau mai panicată?

-La al doilea copil puțin mai relaxată decât la primul.

“Tăticul stă prea bine cu nervii”

Cine e polițistul bun și cine cel ‘rău’, la voi acasă?

-Cred că eu sunt cel rău… tăticul stă prea bine cu nervii, e incredibil de calm mereu.

Cum e soția Celia? Speli, gătești, dai cu aspiratorul?

-Păi trebuie, atât cât pot, fac. Când nu mai pot mai iau pauză și tot așa.

Îți place să gătești? Care sunt preparatele care-ți ies cel mai bine?

-Îmi place să gătesc, dar nu prea mult. Pastele îmi ies super în general și se fac repede și ușor, știu câteva rețete cu care am cucerit multă lume.

Care este cea mai importantă calitate a soțului tău?

-Faptul că e familist, ne pune pe primul loc. De aceea simt să fac același lucru.

“Mi-e mai ușor să las eu de la mine”

Cum reușiți să aplanați conflictele, inerente într-o familie? Cine cedează primul?

-Sincer, eu sunt cea care e mai vulcanică. Însă tot eu cea care las de la mine. Soțul e super relaxat și sigur pe ce vrea să facă sau să transmită, e aproape imposibil să îi schimbi percepția. În general cedez eu pentru că n-am nici o șansă  și, decât să stăm ore în contradictoriu fără rezultat favorabil mie, mi-e mai ușor să las eu de la mine.

Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Ce s-a întâmplat, ce ai simțit?

-Cel mai greu moment din viața mea clar a fost momentul în care am aflat că tata a plecat printre îngeri. Ce am simțit? Că îmi pierd controlul. Ieșisem atunci și dintr-o relație de foarte lungă durată, mă simțeam singură și fără echilibru. A fost cea mai grea perioadă din viața mea, dar chiar și așa Dumnezeu a trimis  atunci oameni minunați în viața mea. Îmi aduceau zâmbetul pe buze și care îmi făceau viața mai frumoasă. Scena a fost fericirea cea mai mare din acea perioadă, mă încărcam pe scenă și o luam de la capăt.

“Urăsc fițele, sper că nu le-am avut niciodată”

A existat vreun moment în viață ta când celebritatea ți s-a ‘urcat’ la cap?

-Nu cred! Urăsc fițele, sper că nu le-am avut niciodată.  Am încercat să rămân același om, indiferent cât de sus m-a dus viața. Eram fericită când oamenii se bucurau de modestia mea, îmi plăcea să fiu modestă, îmi place și acum. Oamenii se bucură altfel când au contact cu un om cald și modest iar mie îmi place să aduc zâmbete oamenilor pe care îi întâlnesc.

Consideri că frumusețea ta a reprezentat un atu în meseria pe care ți-ai ales-o?

-Felul în care m-a lăsat Bunul Dumnezeu a fost o binecuvântare, cu toate calitățile și defectele pe care le am. Am privit spre cer mereu cu mare gratitudine pentru tot ceea ce am primit, pentru că toate aceste cadouri ale vieții mi-au fost de ajutor.

“Mi-a fost extrem de dificil să mă rup de tot”

Mai plecați în Australia?

-Vom mai pleca, acasă e și aici, acasă e și acolo. Odată căsătoriți, casa mea devine casa soțului și invers. Am primit și Australia în suflet ca pe o a două casă. Mi-a fost greu la început pentru că mi-a fost extrem de dificil să mă rup de tot ce însemna viața mea până în acel punct. Însă toate au un scop și nimic nu e întâmplător.

Dacă te-ai întâlni acum cu Celia cea mică, ce sfat i-ai da?

-Ai încredere în tine, ești mai puternică decât îți poți imagina.

ADVERTISEMENT