News

Cetăţuia Braşovului, redeschisă după opt ani. Turiştii se pot reîntoarce în istorie, printre domniţe şi cavaleri

Un simbol al Braşovului şi-a redeschis vineri seara porţile pentru turişti, după o pauză opt ani. Peste o săptămână va intra într-un proces de reabilitare.
09.09.2023 | 10:23
Cetatuia Brasovului redeschisa dupa opt ani Turistii se pot reintoarce in istorie printre domnite si cavaleri
Cetăţuia Braşovului a fost redeschisă publicului după opt ani Foto: brasovtour.com
ADVERTISEMENT

Eveniment important la sfârşitul acestei săptămâni la poalele Tâmpei, Cetăţuia Braşovului fiind redeschisă publicului vizitator după o pauză de 8 ani. Evenimentul a fost marcat de un program special pentru vizitatori, care i-a încântat deopotrivă pe copii şi părinţi.

Cetăţuia va mai rămâne deschisă până pe 17 septembrie

Cetățuia de pe Strajă, aşa cum este cunoscută, este situată la nord de centrul istoric al orașului Braşov, pe Dealul Straja (Dealul Cetății) între Brașovechi și Blumăna.

ADVERTISEMENT

Vineri seara aici a fost loc de mare sărbătoare, domniţe, cavaleri pe cai albi şi menestreli purtându-i pe vizitatori prin istorie şi aducându-le zâmbetul pe buze prin spectacolele improvizate.

Cetăţuia Braşovului îşi păstrează porţile deschise pentru turişti încă o săptămână, până pe 17 septembrie, timp în care vizitatorii vor avea parte de spectacole medievale, expoziţii de artă şi concerte.

ADVERTISEMENT

Primarul Braşovului, Alen Coliban, spune însă că după marea deschidere vor fi demarate ample lucrări de reabilitare în încercarea de a readuce acest simbol la Braşovului la gloria de altă dată. “Cu siguranţă nu vom face lucruri care să întineze specificul medieval al acestui monument”, a declarat acesta, citat de observatornews.ro.

Forma actuală a cetăţii datează din anul 1773, când împăratul habsburg Iosif II a ordonat mai multe lucrări de restructurare, între care şi defrişarea viitor din jur.

ADVERTISEMENT

Atunci a fost înălţat şi turnul în formă de hexagon alipit potcoavei centrale, dar şi constructia cu două nivele poziţionată pe latura estică a nucleului cetăţii.

Programul evenimentelor programate sâmbătă, 9 septembrie, la Cetăţuia Braşovului:

În exteriorul zidurilor cetății: Ora 11.00 – Crina și păpușile vorbitoare – Spectacol interactiv de teatru și ventrilocie, pentru întreaga familie; Ora 12.00 – Trupa de dans „One dream“ și solista Bianca Tacea (CCS Brașov); Ora 12.30 – Paladinii de Terra Medies – prezentare de arme și demonstrație de lupte medievale; Ora 16.30 – „Stronghold’s Rock“ –4 Tune Quartet – Muzică rock pusă în valoare prin instrumentalul clasic; Ora 17.30 – „ Ana și Dragonul“ – Lumea basmului surprinsă printr-un teatru fantastic, pentru toate vârstele; Ora 18.30 – Cimpoierii din Transilvania – moment muzical în jurul Cetățuii; Ora 19.00 – „Incursiuni în Orient” – Trupa medievală Anton Pann, concert de inspirație orientală; Ora 20.00  – „Electromedieval” – DJ Dan Handrabur – spectacol dinamic de muzică și lumini.

ADVERTISEMENT

În interiorul zidurilor cetății: Ora 14.00 – „Români la porțile lumii“  – Teatrul Masca , partea I; Ora 15.00 Metamorfoze baroc – Duo Kitharsis– recital compoziții celebre din patrimoniul cultural francez, spaniol și italian; Ora 15.40 – Ora 14.00 – „Români la porțile lumii“  – Teatrul Masca, partea II.

ADVERTISEMENT