News

Cimitir din Gorj, afectat de o furtună violentă. Morminte scoase din pământ, cruci rupte și copaci smulși. Foto

O furtună violentă a provocat pagube într-un cimitir din Gorj. Morminte scoase din pământ, cruci rupte și copaci smulși sunt urmările vremii nefavorabile.
05.08.2021 | 21:15
Cimitir din Gorj afectat de o furtuna violenta Morminte scoase din pamant cruci rupte si copaci smulsi Foto
Cimitir din Gorj, afectat de o furtună violentă. Morminte scoase din pământ, cruci rupte și copaci smulși. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

O furtună puternică abătută asupra județului Gorj a adus pagube însemnate în mai multe localități. În comuna Stănești, un cimitir a avut serios de suferit de pe urma vremii severe.

Furtuna puternică a făcut ravagii într-un cimitir din Gorj: morminte scoase din pământ, cruci rupte și copaci smulși

Imaginile lăsate în urmă de vijelie și de vântul de aproape 100 km/h sunt de-a dreptul șocante: morminte pur și simplu scoase din pământ, cruci de beton rupte și mai mulți copaci uriași smulși din rădăcină.

ADVERTISEMENT

Edilul comunei spune că localitatea pe care o conduce a fost lovită de o furtună severă. Pe lângă cimitir, de suferit au avut și localnicii, care se plâng că vijelia le-a distrus acoperișurile caselor.

Furtuna puternică a făcut ravagii într-un cimitir din Gorj: morminte scoase din pământ, cruci rupte și copaci smulși. Sursa foto: pandurul.roFurtuna puternică a făcut ravagii într-un cimitir din Gorj: morminte scoase din pământ, cruci rupte și copaci smulși. Sursa foto: pandurul.ro

”Suntem prin comună ca să facem o evaluarea a pagubelor, ca la noi a fost o furtună urâtă. În cimitir au căzut mai mulți pomi și au distrus morminte și cruci, iar cetățenii mă sună că le-au fost luate acoperișuri și țigle de pe case.

ADVERTISEMENT

Chiar și eu mă număr printre cei afectați, pentru că și mie mi-au zburat țigle de pe acoperiș. Vedem care este situație și ce este de făcut. Cu natura nu ne putem pune”, a spus primarul din Stănești, Constantin Bicheru, pentru publicația locală Pandurul.ro.

Furtuna puternică a făcut ravagii într-un cimitir din Gorj: morminte scoase din pământ, cruci rupte și copaci smulși. Sursa foto: pandurul.ro

Furtuna puternică a afectat și orașul Târgu Jiu

Și alte localități din județul Gorj, printre care și municipiul Târgu Jiu, au fost afectate serios joi după-amiază de furtuna puternică.

ADVERTISEMENT

Acoperișurile mai multor locuințe din Târgu Jiu au fost distruse de vântul puternic, iar mai multe maşini au fost avariate, scrie Viața Gorjului.

Bucăți care s-au desprins din acoperiș au ajuns pe partea carosabilă. De asemenea, acoperișurile unor blocuri au fost aruncate de vântul puternic în parcări, mai multe mașini fiind avariate.

ADVERTISEMENT

Județul Gorj, sub cod roșu de furtuni

Joi, după orele prânzului, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis cod roşu de furtună în judeţul Gorj, în mai multe localităţii: Târgu Jiu, Bumbeşti-Jiu, Novaci, Runcu, Crasna, Baia de Fier, Bengeşti-Ciocadia, Prigoria, Polovragi, Stăneşti, Bumbeşti-Piţic, Bălăneşti, Muşeteşti, Turcineşti, Schela, Alimpeşti, Săcelu, Leleşti

”Se vor semnala vijelie puternică, rafale de peste 90 km/h, grindină de dimensiuni medii şi mari, frecvente descărcări electrice, averse care vor depăşi 35 l/mp”, s-a precizat în alerta ANM.

ADVERTISEMENT
Tags: