News

Cine a cerut la tribunal insolvența firmei prin care s-a desfășurat activitatea pensiunii Ferma Dacilor. Câte datorii s-au acumulat

Activitatea pensiunii Ferma Dacilor s-a derulat prin intermediul unei firme care a intrat în insolvență, dar activitatea a continuat printr-o altă societate comercială.
27.12.2023 | 11:14
Cine a cerut la tribunal insolventa firmei prin care sa desfasurat activitatea pensiunii Ferma Dacilor Cate datorii sau acumulat
Opt persoane au decedat în urma incendiului de la Ferma dacilor. Colaj: FANATIK, Sursa foto: Facebook DSU, Facebook Ferma dacilor
ADVERTISEMENT

Bilanțul incendiului de marți dimineață de la pensiunea Ferma Dacilor arată că au fost găsite șapte trupuri carbonizate, pentru o altă persoană continuându/se căutările. Autoritățile au decoperit că pensiunea afaceristului Cornel Dinicu nu deținea autorizație  de construcție, ci doar un certificat de edificare, și nici autorizație de securitate la incendiu de la ISU.

Dosarul de insolvență al Fermei Dacilor a fost deschis în 2019

DNA va investiga inclusiv modul în care au fost obținute autorizațiile de funcționare, astfel că se va redeschide un dosar de corupție ce fusese clasat în martie 2023. Autoritățile vor ancheta și cum s-a ajuns în situația ca, de mai mulți ani, pensiunea să nu fi primit amenzi pentru neregulile depistate în locație, ci doar avertismente.

ADVERTISEMENT

Pensiune mistuită de incendiu fusese inaugurată în 2013, iar la acel moment activitatea se derula prin intermediul firmei Ferma Dacilor Tradițional SRL, care fusese înființată în 2005. Firma respectivă a activat doar până în 2014, conform datelor consultate de FANATIK la Ministerul de Finanțe, deoarece ulterior a intrat în procedură de insolvență.

Activitatea pensiunii a fost mutată pe o nouă firmă, Ferma Dacilor Production SRL, care a fost înființată în 2016. În ultimul an de activitate, 2014, Ferma Dacilor Tradițional SRL a înregistrat o pierdere de 12.732 lei, în timp ce datoriile au ajuns la 271.670 lei, în condițiile în care datoriile de la finalul lui 2013 erau de doar 63.478 lei.

ADVERTISEMENT

Procedura prin care prin care s-a dizolvat prima firma a fost una anevoioasă, deoarece de-abia pe 25 septembrie 2019 a fost înregistrat, la Tribunalul București, dosarul a cărui materie a fost „faliment”, iar obiect  a fost „procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată”. În acest dosar, Ferma Dacilor Tradițional SRL figura ca debitor, iar lichidator judiciar era Insolvency IPURL.

Printre creditori s-au numărat Fiscul și Primăria Mizil

Calitate de creditor au avut-o mai multe instituții de stat și societăți comerciale, cum ar fi RADEF Romaniafilm, Primăria Orașului Mizil, Eurobank Ergasia SA, Direcția generală regională a finanțelor publice București în reprezentarea administrației sector 5 și Societatea Electrica furnizare SA – SFEE Muntenia Nord Ploiești – Agenția de furnizare a energiei electrice Ploiești.

ADVERTISEMENT

Practic, firma prin care se derula activitatea de la pensiunea Ferma Dacilor avea datorii la primărie, la bancă, la fisc și la furnizorul de electricitate. La termenul din 6 noiembrie 2019, instanța a admis, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, la cererea creditorului RADEF Romaniafilm, procedura generală împotriva firmei.

Instanța a menționat că, în cazul în care Ferma Dacilor Tradițional SRL nu depune, în 10 zile de la pronunţare prezentei hotărâri, la dosar, o declaraţie prin să-şi manifeste intenţia de reorganizare, urmează a opera ridicarea de drept a dreptului de administrare, constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea, situaţie în care conducerea integrală a activităţii debitorului revine administratorului judiciar.

ADVERTISEMENT

Noua firmă care administrează Ferma Dacilor are datorii de peste un milion de lei

Conform datelor din dosarul consultat de FANATIK, instanța a fixat următoarele termene limită: termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 20.12.2019; termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar de creanţe – 09.01.2020;  termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 03.02.2020; data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 14.01.2020.

Pe 4 iunie 2020,  instanța a dispus sigilarea bunurilor din averea debitoarei Ferma Dacilor Tradițional SRL, în sarcina lichidatorului judiciar. Pe 28 ianuarie 2021 s-a închis procedura insolvenței împotriva debitorului și a decis radierea societății din cadrul Registrului Comerțului București. Firma care a preluat afacerea cu pensiunea, Ferma Dacilor Production SRL, a avut rezultate financiare din ce în ce mai bune din punctul de vedere al cifrei de afaceri și al profitului.

Astfel, cifra de afaceri a ajuns la 5,5 milioane lei în 2022 (a fost de 2,9 milioane lei în 2020 și de 4,2 milioane lei în 2021). Profitul net a fost de aproape 2 milioane lei în 2022, după ce în 2020 a fost de 1,2 milioane lei și în 2021 de 1,6 milioane lei. În schimb, datoriile firmei au crescut constant, astfel că în 2022 au atins nivelul maxim de 1.145.141 lei, aproape dublu față de restanțele din 2021, care erau de 574.905 lei.

ADVERTISEMENT