Life

Cine este Ana Bodea, actrița cu rol principal în serialul Lia. A studiat balet la Moscova

Cine este Ana Bodea, protagonista din serialul Lia, care urmează să se difuzeze la Antena 1. Tânăra este de profesie balerină.
12.10.2022 | 09:24
Cine este Ana Bodea actrita cu rol principal in serialul Lia A studiat balet la Moscova
Cine este Ana Bodea, protagonista din serialul Lia. Tânăra este de profesie balerină. Sursa foto: Instagram. Colaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Cine este actrița cu rol principal în serialul produs de Ruxandra Ion. A studiat balet la Moscova, după ce a fost acceptată de mai multe școli de prestigiu mondial. Acum și-a îndreptat atenția către domeniul actoriei.

Cine este Ana Bodea, protagonista din serialul Lia. Tânăra este de profesie balerină

Ana Beatrice Bodea s-a născut pe 5 iulie 2000. Tânăra de 22 de ani este zodia Rac și a absolvit Școala de Balet a Teatrului Balșoi din Moscova. Avea numai 13 ani când a fost acceptată la trei mari școli de prestigiu din lumea baletului.

ADVERTISEMENT

Cea care a îndrumat-o spre această meserie a fost mama sa. La început nu i-a plăcut baletul, dar în cele din urmă a ajuns să studieze câte 5 ore în fiecare zi pentru a deveni mai bună și s-a obișnuit cu acest ritm alert.

Vedeta din serialul Lia a ales să studieze la Teatrul Balșoi din Rusia, acolo unde a făcut performanță. Ulterior, frumoasa șatenă a urmat cursurile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale.

ADVERTISEMENT

Pe lângă balet, șatena a studiat dans contemporan, dans folcloric, istoria teatrului și limba rusă pentru că profesorii din Moscova nu doreau să se vorbească în limba engleză.

În cele din urmă tânăra a ales să vină în România, unde va juca rolul principal în cea mai nouă producție de la Antena 1. Personajul său are câteva puncte comune cu propria viață, rolul său fiind strâns legat de perioada în care era balerină.

ADVERTISEMENT

Mai exact, Ana Bodea va fi fiică de profesor, o tânără de 20 de ani care visează să studieze la o școală de balet de la Moscova, dar din păcate, este nevoită să renunțe. Așa ajunge în casa mătușii sale, după moartea tatălui.

„Personajul pe care îl interpretez, Lia Călin, este, în primul rând, o tânără puternică, ambiţioasă, care a trecut prin multe încercări.

ADVERTISEMENT

Fiind la începutul carierei mele de actriţă, uneori simt că este dificil să mă transpun în toate situaţiile prin care trece Lia, mai ales că sunt ipostaze prin care majoritatea oamenilor nu au trecut niciodată”, a spus vedeta pentru paginademedia.ro.

Cu cine se iubește Ana Bodea, actrița din Lia

Mai mult decât atât, Ana Bodea o duce foarte bine și în plan sentimental. Actrița din serialul Lia are o relație amoroasă de câțiva ani cu un tânăr pe nume Andrei Ivan, care este la rândul său absolvent de UNATC, iar acum lucrează ca actor freelancer.

Cei doi tineri postează foarte des imagini împreună, dovadă că se înțeleg foarte bine și că totul merge ca pe roate între ei.

ADVERTISEMENT