Alex Bogdan, celebrul actor din comedia ”Tati part-time”, trăiește o frumoasă poveste de dragoste, dincolo de lumina reflectoarelor. De câțiva ani formează un cuplu cu o tânără care îi este colegă de breaslă și alături de care are planuri de nuntă în 2024.
Când nu apare pe micile ecrane sau când termină filmările pentru diferite pelicule, Alex Bogdan este așteptat acasă de iubita sa, de profesie tot actriță. De o bună perioadă ei sunt împreună, iar diferența de vârstă mare nu a stat în calea sentimentelor lor.
De peste 4 ani, Alex Bogdan o are alături pe actrița Cătălina Mihai, angajată la teatrul de stat din Constanța, din 2020, și colaboratoare, totodată, cu alte teatre de stat din țară, inclusiv din București. Este mai mică cu 11 ani decât Alex Bogdan și o fire mai discretă în același timp.
”Cu Cătălina mă știam dinainte de «Mangalița», eram împreună când am jucat în serialul de la Antena 1, care nu se mai face, îmi pare rău pentru publicul care abia aștepta să revadă acțiunea. La Gopo, Cătălina a fost nominalizată la unul dintre premii și a câștigat”, a spus Alex Bogdan pentru click.ro.
Alex Bogdan și Cătălina Mihai au încercat până acum să-și țină departe relația de lumea mondenă, dar în noul an par că nu se mai ”ascund” de ochii curioșilor, fiindcă și-au anunțat nunta. Alex Bogdan a dezvăluit într-un interviu că în 2024 va merge în fața altarului.
Actorul și iubita sa vor avea nunta la malul mării, alături de cei dragi. La petrecere se va asculta multă muzică rock și nu se va ține cont de unele tradiții. De asemenea, invitații vor putea veni îmbrăcați în funcție de preferințe, căci nu se va impune un cod vestimentar.
”Nunta o să fie la anul, la malul mării, alături de prieteni și familie. Cu mult rock, fără furat de mireasă și fără dress code…”, a mai precizat actorul Alex Bogdan despre relația lui, într-un alt interviu, pentru tvmania.ro
Pentru sursa menționată anterior, Alex Bogdan a mărturisit și că i-ar plăcea să aibă copii, mai ales după ce a jucat în comedia ”Tati part-time”. În viitorul apropiat, îndrăgitul actor se vede tată, dar recunoaște și că nu vrea să forțeze lucrurile.
”Nu cred că e om să nu-și dorească să fie un părinte mișto. Să ofere tot ce are mai bun copilului. Și eu simt asta, că pot să fiu un tată foarte bun. Doar că trebuie să mai așteptăm un pic. Vă spun în câțiva ani cum mă descurc”, a mai spus Alex Bogdan.