Se spune că fiecare se naște cu înger păzitor, dar se pare că aceștia sunt repartizați și în funcție de data nașterii sau semne zodiacale, iar Racii îl au pe Leuviah. Cum te ajută și cum să-l chemi aproape.
Se presupune că orice om are un înger păzitor care-l ghidează și îl protejează în viață. Totuși, aceste ființe divine sunt repartizate și în funcție de data nașterii. Astfel, Racii născuți între 19 și 23 iunie îl au pe Leuviah.
Acesta reprezintă înțelegerea și încrederea oamenilor, iar atunci când au nevoie de inteligență pentru a merge mai departe, le va fi alături. Leuviah, îngerul păzitor al oamenilor din zodia Rac, care au venit pe lume în perioada mai sus menționată, are un spirit creativ.
El îi însoțește pe cei care dau dovadă de modestie și sunt nobili, precum și pe cei care nu cunosc egoismul și sunt empatici cu ființele care îi înconjoară. De asemenea, această ființă spirituală are un mesaj pentru oamenii pe care îi protejează.
Leuviah, după cum arată experții în astrologie și probleme angelice, se alătură de persoanele care se află într-un impas și care nu mai văd nicio soluție de ieșire, pentru a le aminti că sunt puternici. El vrea să știe că trebuie să meargă mai departe și să nu se de bătuți.
Dacă ești Rac născut între 19 și 23 iunie, Leuviah îți va ieși în cale atunci când ai cea mai mare nevoie și crezi că vei fi înfrânt de greutăți. Iar pentru a-i da de veste că ai nevoie de ajutor, poți chema acest înger păzitor cu o rugăciune.
Atâta timp cât rostești cuvintele cu optimism și credință, ființa spirituală te va asculta și îți va da puterea de care ai nevoie. „Îți implor prezența cu dragoste și recunoștință. Îți cer energia și lumina.
Astfel încât să învăț să dau spațiu sufletului meu în toate treburile mele și să știu să-l ascult și să-mi caut centrul din el. Cer ajutorul pentru ca ego-ul meu să fie minimizat. În așa fel încât să fie puternic și sănătos să permită extinderea mea și a sufletului meu.
Fie ca viața mea să fie minunată să accept bunăstarea, satisfacția și dragostea față de ceilalți”, este rugăciunea cu care oamenii născuți în zodia Rac, în perioada 19-13 iunie, își pot chema în ajutor îngerul păzitor, conform Terra.com.mx.