News

Cine sunt membrii Grupului de Comunicare Strategică. Majoritatea au grade militare

14.04.2021 | 10:59
Cine sunt membrii Grupului de Comunicare Strategica Majoritatea au grade militare
ADVERTISEMENT

Opt dintre cele 12 instituții ale statului care sunt reprezentate în Grupul de Comunicare Strategică, prin intermediul căruia sunt comunicate datele oficiale referitoare la evoluția epidemiei, sunt militarizate, iar Institutul de Sănătate Publică nu este reprezentat.

O anchetă realizată de către Press One dezvăluie numele membrilor Grupului și arată că 12 dintre cei 19 membri ai GCS au grade militare.

ADVERTISEMENT

PressOne i-a identificat pe toți cei 19 membri ai Grupului de Comunicare Strategică, entitatea care controlează de la finalul lui februarie 2020 întreaga comunicare despre evoluția epidemiei în România. Deși majoritatea membrilor sunt în echipele de comunicare ale instituțiilor, numele lor au rămas necunoscute până acum.

Membrii GCS, aleși de Marcel Vela și Raed Arafat

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a fost înființat pe 24 februarie 2020 de către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, fără ca numele membrilor săi să fie făcut public, Ministerul de Interne susținând că este vorba de informații cu caracter personal, exceptate de la Legea accesului la informații de interes public. Astfel numele experților în comunicare nu a fost comunicat public.

ADVERTISEMENT

Grupul de Comunicare Strategică are în componență experți în comunicare desemnați din partea următoarelor instituții: Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Transporturilor, Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Serviciul de Telecomunicații Speciale”, preciza MAI.

Press One a descoperit că GCS are 19 membri împărțiți în două categorii. Prima este cea a membrilor activi, fiind  nouă membri desemnați de șase instituții: Guvern, Ministerul de Interne, Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul pentru Situații de Urgență (din subordinea MAI) și Serviciul de Telecomunicații Speciale.

ADVERTISEMENT

Ceilalți zece membri asigură suportul pentru comunicarea evenimentelor care implică instituțiile pe care le reprezintă, șase la număr: Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Transporturilor, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Până acum, singurul nume cunoscut publicului a fost cel al lui Andi Manciu, coordonator GCS și consilier de stat la cancelaria primului-ministru. „Eu nu am avut o problemă să se cunoască componența, însă membrii sunt funcționari publici și nu au vrut să se știe că fac parte din acest Grup (…) S-a făcut mare tam-tam în jurul GCS-ul și nu au vrut să se expună. Eu nu pot să-i forțez sau să decid în locul lor”, a declarat Andi Manciu.

ADVERTISEMENT

Surse din interiorul GCS au precizat că o mare parte dintre persoanele din Grup au fost deseemnate de către fostul ministru de Interne Marcel Vela împreună cu Raed Arafat, iar activitatea din primele patru luni de la înființare s-a desfășurat în sediul MAI, într-un birou aproape de cel al lui Arafat. Ulterior, activitatea a  avut loc online.

Prezentăm mai jos biografiile membrilor GCS:

Andi Manciu – A fost ziarist specializat în domeniul politic timp de nouă ani. A intrat în presă în 2006 la Realitatea TV. Ulterior, a fost reporter la Evenimentul Zilei, la agenția de știri NewsIn, la B1 TV și la agenția de presă Mediafax. Ulterior, a fost coordonator al Departamentului de Comunicare al PNL timp de patru ani, până în noiembrie 2019. După ce președintele PNL, Ludovic Orban, a devenit premierul României, Manciu a devenit consilier de stat al prim-ministrului și coordonator al comunicării la nivel guvernamental.

Iulian Drăgoi – comisar de poliție și detașat consilier la cabinetul secretarului de stat Andi Manciu de la Guvern. A fost director al Departamentului de Comunicare Strategică din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), dar și șef împuternicit al Direcției de Informare și Relații Publice din MAI. A lucrat în presă înainte să devină ofițer de poliție. A fost reporter acreditat pe poliție la Realitatea TV și, mai apoi, la România TV. Din februarie 2016 a intrat în Ministerul de Interne, fiind angajat ca ofițer la Direcția de Informare și Relații Publice,

Sorina Elena Coșbuc – consilier al ministrului de Interne, funcție pe care a avut-o atât în mandatul lui Marcel Vela, cât și în cel al lui Lucian Bode. Înainte să intre în zona de consiliere politică a fost producător executiv al știrilor de la Realitatea TV și producător al emisiunii „Jocuri de Putere”, moderată de fostul realizator TV Rareș Bogdan, în prezent europarlamentar PNL.

Adrian Cuțurescu – inspector principal și directorul adjunct al Centrului Cultural din Ministerul de Interne, funcție pe care o ocupă începând cu 2019. În anul 2008 lucra deja la Direcția de Informare și Relații Publice din MAI, la acel moment fiind simplu agent de poliție. A intrat în corpul ofițerilor de poliție în anul 2015.

Oana Grigore – directoarea Direcției Relații cu Presa, Afaceri Europene și Relații Internaționale din Ministerul Sănătății. Lucrează din 2003 în Ministerul Sănătății, unde a ocupat timp de mai mulți ani, cu scurte perioade de pauză, funcția de purtător de cuvânt.

Andrei Țărnea – diplomat și directorul general al Direcției pentru Comunicare și Diplomație Publică al Ministerului Afacerilor Externe (MAE). A fost timp de șapte ani directorul Institutului Aspen România (2010 – 2017). A fost comisar al Sezonului România – Franța (2018 – 2019), un program guvernamental bilateral creat cu scopul de a schimba imaginea publică la nivel de societate prin cultură.

Oana Darie – purtător de cuvânt al MAE din iunie 2018. Lucrează în MAE din 2015, anterior fiind consilier pentru Afaceri Europene și secretar I. Și-a început cariera în sistemul public în 2006, la Ministerul Sănătății, unde a fost consilier pentru Afaceri Europene timp de doi ani, după care a lucrat timp de trei ani, pe aceeași poziție, la Departamentul pentru Afaceri Europene din cadrul Guvernului. Între 2011 și 2015 a lucrat la Comisia Europeană ca jurist.

Theodor Dan Mihai – purtătorul de cuvânt al Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului de Interne din vara anului trecut. A intrat în aparatul guvernamental la începutul anului 2019 în poziția de consilier la cabinetul secretarului de stat Raed Arafat.

Cătălin Chircă – locotenent-colonel și purtător de cuvânt al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) din noiembrie 2019. Anterior, începând cu 2010, a lucrat ca ofițer la IGSU al județului Alba pentru trei ani, iar din 2013 a devenit purtător de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Este absolvent al Academiei Forțelor Terestre.

Cei nouă memri menționați mai sus reprezintă partea activă, alți zece asigurând structura de suport a GCS:

Constantin Spânu – general de brigadă și șef al Direcției Informare și Relații Publice din Ministerul Apărării Naționale (MApN) începând cu 2016. Din 1999 lucrează în diverse structuri care se ocupă de comunicare în MApN, iar timp de opt ani a fost purtător de cuvânt al instituției.

Laurențiu Voicu –  directorul Direcției de Comunicare, Relația cu Sindicatele, Patronatele și Organizațiile Neguvernamentale din Ministerul Transporturilor din 2016. Lucrează în administrația publică de la începutul anilor 2000, cea mai mare parte a timpului fiind angajat al Ministerului Transporturilor, însă în trecut a mai fost consilierul personal al președintelui Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, dar și membru în Consiliile de Administrație de la TAROM, Administrația Canalelor Navigabile Constanța sau Administrația Fluvială Dunărea de Jos.

Alina Moisei – colonel de pompieri și șefa Serviciului de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) și coordonatoarea comunicării pentru Comitetul Național a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Adrian Marin – maior și purtător de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU). Lucrează de circa zece ani în IGSU în zona de comunicare, pentru o perioadă fiind parte a colectivului de redacție al Revistei „Dealul Spirii”.

Georgian Drăgan – comisar-șef și împuternicit din septembrie 2020 să conducă Centrul de Informare și Relații Publice din Poliția Română. Lucrează în structura de comunicare a Poliției Române din 2014, asigurând și în prezent atribuții de purtător de cuvânt.

Cornel Octavian Dan – comisar și împuternicit șef al Serviciului de Comunicare și Informare Publică din cadrul Centrul de Informare și Relații Publice din Poliția Română. Lucrează în această structură din 2013, anterior fiind polițist la Secția 23 din București.

Sorin Despina – colonel și împuternicit din ianuarie 2020 ca șef al Serviciului Comunicare Publică din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (IGJR). Lucrează de peste 20 de ani în Jandarmerie, iar cea mai mare parte a acestora a activat în cadrul Revistei „Jandarmeria Română”.

George Ene – maior, lucrează în cadrul Biroului Revista „Jandarmeria Română” din cadrul IGJR. În 2010 absolvit Academia de Poliţie, iar până în 2014 a lucrat la Unitatea Specială 30 Jandarmi Protecție Instituțională „Obiective Diplomatice” București, după care s-a transferat la Revista „Jandarmeria Română”.

Tatiana Berlinschi – comisar-șef de poliție, împuternicită din 2020 să ocupe funcția de șef al Centrului de Informare și Relații Publice din Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF).

Alexandra Găvan – comisar, împuternicită din 2020 să ocupe funcția de șef al Biroului de Presă al IGPF. Tot de anul trecut ocupă și funcția de purtător de cuvânt al Inspectoratului. A lucrat la Inspectoratul Județean de Poliția de Frontieră Giurgiu, iar din 2016 s-a mutat la IGPF.

ADVERTISEMENT