Sport

Cine transmite la TV meciurile West Ham – FCSB și Ballkani – CFR Cluj, din etapa 1 a grupelor Conference League

Joi, 8 septembrie, se dispută prima rundă a grupelor Conference League 2022-23, competiție în care România este reprezentată de primele clasate în stagiunea precedentă, CFR Cluj și FCSB.
02.09.2022 | 11:03
Cine transmite la TV meciurile West Ham  FCSB si Ballkani  CFR Cluj din etapa 1 a grupelor Conference League
Partidele reprezentantelor noastre în Conference League urmează să fie transmise la TV de Pro TV, Pro Arena și VOYO. Foto: facebook FCSB
ADVERTISEMENT

Campioana CFR Cluj și vicecampioana FCSB și-au asigurat calificarea în grupele Conference League. Prima etapă este programată pe 8 septembrie, în timp ce ultima se va disputa pe 3 noiembrie.

Ballkani – CFR Cluj de la 19:45, iar West Ham – FCSB de la ora 22:00, ambele în direct la TV

În România, drepturile TV pentru această competiție sunt deținute de ProTV. Astfel că jocurile pe care le vor disputa CFR Cluj și FCSB urmează să fie transmise de Pro TV, Pro Arena și VOYO.

ADVERTISEMENT

Campioana CFR Cluj are, fără îndoială, o grupă mai accesibilă. La tragerea la sorți a fost repartizată împreună cu Slavia Praga, Sivasspor și Ballkani.

Echipa antrenată de Dan Petrescu va debuta în deplasare împotriva formației din urna a patra, Ballkani, reprezentanta Kosovo. Meciul se va disputa joi, 8 septembrie, de la ora 19:45. Și urmează să fie transmis în direct de Pro Arena și VOYO.

ADVERTISEMENT

De partea cealaltă, FCSB a fost repartizată în grupa B, alături de West Ham, Anderlecht și Silkeborg. Și, spre deosebire de CFR Cluj, echipa lui Nicolae Dică debutează în fața formației care a făcut parte din prima grupă valorică.

Partida de la Londra se va juca de la ora 22:00 a României. Și va putea fi urmărită în direct pe Pro TV și VOYO.

ADVERTISEMENT

Manchester United – Real Sociedad se vede și el la tv

În septembrie, în Conference League se vor disputa două runde, pe 8 și 15 septembrie. Aceasta pentru că în ultima parte a lunii sunt programate ultimele confruntări din Liga Națiunilor.

Octombrie este luna cea mai plină, cu trei etape ale competiției. Acestea se vor juca pe 6, 13 și 27 octombrie. Pentru ca cea de-a șasea, și ultima rundă a competiției, să fie programată pe 3 noiembrie.

ADVERTISEMENT

În plus, revenind la transmisiunile TV din 8 septembrie, de la aceeași oră cu West Ham – FCSB, 22:00, pe Pro Arena și VOYO este propusă și o altă confruntare. De această dată din Europa League.

Este vorba despre confruntarea din Grupa E a competiției care opune două formații care vizează câștigarea trofeului: Manchester United și Real Sociedad.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB: 2,07 este cota pentru „ambele marchează” la West Ham United – FCSB. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT