Clădirea emblematică din București care este foarte cunoscută, dar se spune că este bântuită. Aici s-ar fi petrecut lucruri stranii, potrivit unor legende urbane.
Foișorului de Foc este una dintre cele mai renumite clădiri din Capitală, iar cândva era chiar cea mai înaltă din oraș. Ridicată între 17 septembrie 1890 și 28 februarie 1892, cu o înălțime de 42 de metri, clădirea se află între Obor, Calea Moșilor și Nerva-Traian. În trecut, aceasta avea ca scop observarea și anunțarea incendiilor.
Cu toate că e atât de cunoscută clădirea, puțini știu că, în primă fază, nu aici a fost plănuit sediul pompierilor sau că există numeroase legende urbane care au legătură cu acest loc.
O astfel de legendă are legătură cu moartea unui pompier. Acesta ar fi murit în clădire într-o noapte, în jurul anului 1910. Potrivit poveștii, acesta ar fi făcut combustie spontană.
Acest fenomen este unul paranormal și presupune că un om ia foc fără a intra în contact cu o flacără. Focul pornește, de fapt, din interiorul acestuia, iar omul este ars de viu. Conform acestei legende, în data de 9 a fiecărei luni, la 23:30, niște lumini stranii cuprind geamurile clădirii.
Mai există și o altă legendă, care e despre un beci unde oamenii erau tranșați chiar sub Foișorul de Foc. În final, s-a dovedit că această clădire nu are un beci unde s-ar fi putut produce astfel de lucruri îngrozitoare.
O altă poveste e legată de soția unuia dintre pompieri. Aceasta avea suspiciuni în privința soțului ei și bănuia că o înșela cu o spălătoreasă de la Foișorul de Foc, notează b365.ro.
Femeia ar fi urcat scările pentru a-l prinde pe partenerul ei, dar și-a rupt gâtul după ce a căzut de la etajul 2. Se spune că, de atunci, spiritul ei bântuie clădirea pentru a-și găsi soțul.
La început, autoritățile au conceput clădirea ca fiind un foișor ce urma să adăpostească un rezervor de compensare, din moment ce rețeaua de apă era deficitară. Aceasta trebuia să aibă ca scop alimentarea zonelor de la marginea orașului, precum și alimentarea brigăzilor de pompieri.
Compania locală de la acea vreme nu avea resursele necesare pentru a umple turnul cu apă. Pompele din dotare nu erau suficient de puternice, iar în 1892 Foișorul a fost oferit Companiei de Pompieri.
La parterul clădirii era adăpostul pentru trăsurile de incendiu și pentru cai, iar etajul 1 era amenajat drept cazarma soldaților-pompieri. Al doilea etaj era dedicat comandantului.
Clădirea a funcționat drept turn de observație a incendiilor până în jurul anului 1911. Între timp au apărut liniile telefonice, iar vestea apariției incendiilor se transmitea mult mai rapid. Au apărut, de asemenea, alte clădiri mai înalte. Din acest motiv, vizibilitatea celor care așteptau alertele nu mai era atât de mare.
În 1935, pompierii s-au mutat în altă cazarmă. Ulterior, în 1963, clădirea a devenit Muzeul Național al Pompierilor, funcție pe care o are și în prezent.