News

Clipe cumplite pentru românca condamnată la închisoare în China. Ce se întâmplă cu transferul Alinei în România

Alina-Irina Apostol, o româncă aflată într-o închisoare din China, a ajuns într-o situație disperată. Autoritățile nu mai sunt atât de optimiste în legătură cu transferul în țară.
05.02.2024 | 11:32
Clipe cumplite pentru romanca condamnata la inchisoare in China Ce se intampla cu transferul Alinei in Romania
Alina Apostol execută o pedeapsă de 13 ani și jumătate în penitenciarul Funjian din China / Surse foto: Marius Balo Facebook / chuangcn.org
ADVERTISEMENT

În anul 2019, Alina Apostol a primit o condamnare de 13 ani și jumătate de închisoare pentru operațiuni financiare frauduloase și acces ilegal la un sistem informatic. Românca lucra ca traducătoare în China.

Fost condamnat în China, despre starea Alinei Apostol: ”Sunt convins că nu va supraviețui”

Marius Balo, românul care a fost recent eliberat dintr-un penitenciar chinez, spune că Alina ”a fost torturată psihic și obligată să trăiască în condiții greu de imaginat”. China are un regim penitenciar asemănător cu cel din România comunistă, cu un sistem de muncă forțată. ”Sunt convins că nu va supraviețui”, a mai explicat Marius Balo.

ADVERTISEMENT

În prezent, Alina Apostol se află în penitenciarul Fujian, unde a primit, recent pachete cu mâncare și suplimente alimentare (vitamine și minerale) din partea oficialilor Ambasadei României în China. Potrivit informațiilor FANATIK, acțiunea a venit la solicitarea ministrului justiției, Alina Gorghiu.

Acesta nu este singurul demers al ministrului. Gorghiu a avut, recent, o întrevedere cu ambasadorul Chinei la București, Han Chunlin, ocazie cu care partea română a solicitat sprijin diplomatic pentru soluționarea ”cu celeritate” a situația Alinei Apostol.

ADVERTISEMENT

Justiția română a cerut oficial transferul Alinei

Cazul româncei din China pare să reprezinte un pariu pentru actualul ministru al justiției, care și-a propus s-o aducă acasă pe Alina. În martie 2023, în timpul mandatului lui Cătălin Predoiu, Curtea de Apel București a recunoscut hotărârea Chinei și a adaptat pedeapsa la 9 ani și 4 luni de închisoare, potrivit legislației interne. De asemenea, instanța a aprobat transferul dintr-un penitenciar situat în Republica Populară Chineză, în România.

Marius Balo, care și-a petrecut opt ani în închisorile chineze, susține că decizia nu o ajută pe româncă, ci dimpotrivă.

ADVERTISEMENT

„Cum s-au gândit acești oameni că autoritățile chineze își vor da acordul pentru transfer când pedeapsa ei a fost redusă în România cu o treime? Acest gest arată cu degetul înspre competența tribunalului care a condamnat-o și implicit înspre sistemul de justiție chinez”, a declarat Marius Balo, într-o postare pe contul lui de Facebook.

Alina Gorghiu, ministrul justiției: ”Familia dispune de o parte din bani”

Pe de altă parte, într-un răspuns la interpelarea parlamentară a deputatului Daniel Liviu Toda, ministrul justiției a dezvăluit că ține legătura cu familia româncei din China și că aceasta a strâns bani pentru a-i achita femeii amenda penală primită odată cu sentința. Suma cerută este de aproximativ 58.000 de dolari.

ADVERTISEMENT

”Din informațiile pe care le deține Ministerul Justiției, familia persoanei condamnate dispune de o parte din resursele necesare achitării acestor plăți, însă la acest moment este așteptat răspunsul autorităților chineze cu privire la acordul final privind realizarea procedurii de transferare, precum și clarificări cu privire la procedura de plată a cheltuielilor judiciare și a despăgubirilor datorate victimelor infracțiunii”, se arată în răspunsul Alinei Gorghiu.

Potrivit legislației chineze, achitarea amenzilor sau despăgubirilor către victime reprezintă o condiție obligatorie în procedura de transferare.

Totuși, Gorghiu recunoaște că este în continuare rezervată în legătură cu succesul acțiunii. ”Dacă familia doamnei Apostol va plăti sancțiunile pecuniare dispuse către autoritățile judiciare chineze, nu există nicio certitudine că autoritățile judiciare chineze vor fi de acord, în acest context, cu adaptarea pedepsei realizată de instanța românească”, a mai spus Alina Gorghiu.

Cum a ajuns românca să fie condamnată în China

Alina Irina Apostol a venit în China ca traducătoare, însă a ajuns să fie condamnată la 13 ani și jumătate de închisoare, după ce a fost acuzată de fraudă cu un card bancar.

Potrivit rechizitoriului, alături de alți doi complici, femeia ar fi folosit un card bancar nevalid pentru a scoate 220.000 de euro dintr-un cont, prin utilizarea unui POS.

Alina Apostol este încarcerată în condiții grele și a slăbit foarte mult, ajungând de nerecunoscut. Ea nu are voie să ia legătura cu persoane din exteriorul penitenciarului și i s-a luat dreptul la corespondență. Singura concesie o reprezintă un apel telefonic pe lună către familie, în care este obligată să vorbească în limba engleză. Aceasta este și singura confirmare că românca din China încă mai este în viață.

ADVERTISEMENT
Tags: