Fotbal intern

COVID-19, la un pas de a întrerupe definitiv play-off-ul din Liga 1! Toate scenariile! Şanse mai mari ca numai play-out-ul să se joace până la final! Exclusiv

21.07.2020 | 09:18
COVID19 la un pas de a intrerupe definitiv playofful din Liga 1 Toate scenariile Sanse mai mari ca numai playoutul sa se joace pana la final Exclusiv
ADVERTISEMENT

Sezonul în curs din Casa Pariurilor Liga 1 este la un pas să se întrerupă după noile cazuri de coronavirus descoperite la echipele de play-off. Cei de la CFR Cluj au raportat 10 cazuri de infectări în lot la jucători și staff, iar luni seara, Universitatea Craiova a anunțat primul caz: team managerul Lucian Pretorian. 

Astfel, din cauza acestor infectări planează incertitudinea asupra ultimelor două etape, care ar trebui să se dispute până pe data de 2 august. Între timp, CFR Cluj are de disputat un meci cu FCSB, confruntare programată sâmbătă, 18 iulie, dar amânată din cauza cazurilor pozitive de la campioană.

ADVERTISEMENT

Deocamdată există soluții privind disputarea tuturor meciurilor până la data limită, însă un nou caz COVID-19 în Casa Pariurilor ar complica teribil calculele. Data de 2 august pentru încheierea play-off-ului nu poate fi decalată tocmai pentru că UEFA a dat termen Ligii Profesioniste de Fotbal data de 3 august pentru a anunța echipele care participă în cupele europene.

Urmează ultima rundă de teste pentru majoritatea echipelor din play-off! La U Craiova și CFR Cluj se desfășoară anchetă epidemiologică

Dacă meciurile din play-out pot fi decalate până mai târziu în august, nu același lucru se poate întâmpla cu play-off-ul. Această săptămână este una crucială, nu neapărat pentru stabilirea titlului de campioană a României, ci pentru a stabili dacă se încheie sau nu sezonul pe teren.

ADVERTISEMENT

La cazurile care au raportat cazuri pozitive de COVID-19, CFR Cluj și Universitatea Craiova, se face o anchetă epidemiologică, iar jucătorii celor două echipe au două serii de teste în această săptămână.

Celelalte formații, în afară de FC Botoșani, vor efectua în această săptămână ultima testare COVID-19 din acest sezon. Conform protocolului, testarea la echipele din Casa Pariurilor Liga 1 se face o dată la 14 zile.

ADVERTISEMENT

FC Botoșani este singura echipă care va efectua ultima serie de teste abia săptămâna viitoare pentru că la restartul campionatului au avut cazul pozitiv al doctorului echipei și au început mai târziu atât sezonul, cât și rundele de testări. U Craiova şi CFR Cluj vor face două seturi de teste pentru că au cazuri pozitive în lot.

Datele testărilor echipelor din play-off:

Universitatea Craiova – luni, 20 iulie, a fost testată toată echipa, însă din cauza faptului că a fost descoperit un caz, vor fi refăcute testele şi miercuri, 22 iulie

ADVERTISEMENT
  • CFR Cluj – marți, 21 iulie, va fi testat tot lotul, iar după alte 48 de ore, joi, 23 iulie, va avea loc o altă rundă de testări
  • Astra – marți, 21 iulie
  • FCSB – vineri, 27 iulie
  • Gaz Metan Mediaş – miercuri, 22 iulie
  • FC Botoșani – săptămâna viitoare

Care sunt condiţiile pentru îngheţarea campionatului?

UEFA obligă LPF să anunţe echipele participante în cupele europene pe data de 3 august, cel târziu. Campionatul României este programat să se încheie pe 2 august. Acesta este şi motivul pentru care FRF a respins cererea Craiovei ca finala Cupei României să se joace după ultima etapă.

“Atâta timp cât avem date libere de disputare a meciurilor restante, nu luăm în calcul întreruperea campionatului” – Justin Ştefan, secretarul general al LPF

Din acest moment, orice amânare survine în Casa Pariurilor Liga 1, confruntarea trebuie să se joace până pe 3 august, adică fix 13 zile începând de azi. Dacă va mai exista un caz la FCSB sau FC Botoşani, de exemplu, situaţia devine critică pentru că s-ar putea să nu mai existe date de disputare.

Luăm exemplul FCSB-ului, echipă care va disputa miercuri finala Cupei României şi va avea ultima rundă de testări vineri, 27 iulie. Echipa roş-albastră are deja un meci restanţă cu CFR Cluj şi în scenariul negru în care un jucător este depistat pozitiv vor fi greu de găsit date astfel încât echipa să joace trei meciuri în 8 zile: Gaz Metan, CFR Cluj şi Astra.

Acelaşi lucru este valabil şi la FC Botoşani, care va efectua ultima testare săptămâna viitoare, cea în care ar trebui să se dispute ultima etapă. Dacă va fi descoperit un caz, va fi greu de găsit o programare a meciului din ultima etapă cu Gaz Metan Mediaş.

Ce se întâmplă dacă sezonul nu se poate încheia pe teren?

În cazul în care ajungem în scenariul ca play-off-ul să nu poată fi încheiat de nicio culoare pe teren până pe data de 3 august, se va stabili o Adunare Generală ad-hoc la Liga Profesionistă de Fotbal.

Se va stabili atunci modul în care se va încheia campionatul şi care vor fi echipele care vor participa în cupele europene. Este posibil ca la aceeaşi întâlnire să se hotărască şi soarta play-out-ului. Pentru că este greu de crezut că în play-out se va putea merge mai departe, în condiţiile unui play-off compromis.

CFR Cluj are 10 cazuri pozitive de COVID-19 dar are mari şanse să joace în weekend cu Botoşani! Ce spune protocolul

La CFR Cluj, cu câteva ore înaintea meciului cu FCSB, a fost descoperit primul caz COVID-19, Alexandru Păun. După două zile, lista celor infectaţi a ajuns la 10 şi se pune întrebarea dacă echipa lui Dan Petrescu va putea evolua în weekend cu FC Botoşani?

Conform protocolului, un meci nu se dispută la data programată dacă vine un test pozitiv cu cel mult două zile înainte de meci, moment în care tot lotul trebuie să fie testat din nou. În acest caz, meciul se amână cu 24 sau 48 de ore.

A doua cerinţă pe care un club trebuie să îl respecte pentru a putea evolua este să aibă 18 jucători valizi. În acest moment, lotul celor de la CFR Cluj este de 30 de jucători, iar printre fotbaliştii infectaţi se află: Alexandru Păun, Cătălin Golofca, Claudiu Petrila, Cristian Bălgrădean, Damjan Djokovic şi Grzegorz Sandomierski. Ceilalţi patru sunt membri din staff.

În play-out-ul Ligii 1 se pot amâna meciurile fără restricţie

Dacă în play-off lucrurile sunt extrem de complicate din cauza deadline-ului impus de UEFA, în play-out, în ciuda situaţiei grave de la Dinamo, situaţia e mulkt mai relaxată, din punct de vedere al programului. Astfel, şansele ca play-outul să se termine sunt mai mari decât cele ale play-off-ului, tocmai din această cauză, pentru că jocurile se pot disputa până la finalul lunii august.

  • 10 cazuri de infectări COVID-19 sunt la CFR Cluj, cea mai afectată echipă din play-off
  • 3 echipe din play-off au avut probleme cu COVID-19 de la startul sezonului: CFR Cluj, U Craiova şi FC Botoşani
ADVERTISEMENT