News

Comisia Europeană scumpește țigările şi în România. Un pachet ar putea ajunge să coste 50 de lei

O nouă directivă de taxare a produselor din tutun în Uniunea Europeană ar putea dubla prețul țigărilor în România și în UE.
15.12.2022 | 16:56
Comisia Europeana scumpeste tigarile si in Romania Un pachet ar putea ajunge sa coste 50 de lei
Pachet țigări mai scump în Europa. Foto: Unsplash
ADVERTISEMENT

Concret, directiva propune dublarea accizei la țigarete și va afecta nu doar industria de profil ci și statele-membre din centrul și estul Europei, potrivit unui comunicat al directorului Corporate Affairs & Communications la JTI România, Moldova şi Bulgaria., Gilda Lazăr.

Țigările ar putea ajunge să coste 50 de lei în România

“Proiectul noii Directive de taxare a produselor din tutun, prin care Comisia Europeană propune dublarea accizei la ţigarete, obţinut “pe surse” de Financial Times şi detaliat într-un articol recent, a fost cel mai probabil o încercare de a testa pieţele, lucru demonstrat şi de amânarea prezentării oficiale a documentului.

ADVERTISEMENT

Dacă proiectul ar fi aprobat aşa cum a apărut în FT, nu doar industria de profil ar avea de suferit, ci şi statele membre din centrul şi estul Europei. Potrivit documentului menţionat, accizele minime ar urma să crească de la 1,80 la 3,60 euro pentru un pachet de 20 de ţigarete. Ceea ce înseamnă că preţurile produselor în România sau Bulgaria s-ar putea apropia de cele mai ridicate din vest, cum ar fi Franţa, cu circa 10 euro pentru un pachet. Cu alte cuvinte, Bruxelles vrea preţuri ca în vest cu salariile din est, a transmis Lazăr, conform Agerpres.

România nu va avea de ales și va trebui să susţină calendarele de accizare, aprobate la jumătatea acestui an, astfel că prețul unui pachet de țigări ar putea ajunge la 50 de lei în țara noastră.

ADVERTISEMENT

“Comisia Europeană trebuie să ţină cont de puterea de cumpărare din statele membre. În România, raportat la salarii, ţigaretele sunt mult mai scumpe decât în statele cu economii dezvoltate, ca Franţa, Germania sau Luxemburg. Piaţa tutunului este inelastică, iar când taxele cresc brusc şi fără corelare cu veniturile, fumătorii se orientează spre variantele mai ieftine, de contrabandă.

În Franţa, după mărirea abruptă a accizelor, piaţa neagră a ajuns la circa 30%. Dacă Franţa a luat o astfel de decizie, nu trebuie să procedăm şi noi la fel. România are de apărat peste 2.000 de km de frontieră externă a UE, cu un război la graniţe. Creşterea crimei organizate reprezintă un pericol real la adresa siguranţei naţionale, mai ales în contextul discuţiilor referitoare la Schengen. Rutele folosite pentru contrabanda cu ţigarete pot fi utilizate şi pentru traficul ilegal cu migranţi sau arme. De asemenea, în actuala situaţie economică, avem nevoie de venituri bugetare solide.

ADVERTISEMENT

Industria tutunului a contribuit la buget în 2021 cu circa 20 miliarde de lei, ceea ce înseamnă 12% din PNRR, dar pentru care statul nu trebuie să depună planuri sau să îndeplinească jaloane şi condiţii. Suma e în creştere cu 13% faţă de anul precedent şi se poate majora în continuare, în condiţii normale necesare oricărui sector economic, şi anume predictibilitate fiscală şi stabilitate legislativă”, a completat Gilda Lazăr.

România a mai trecut în 2009 printr-o situație similară, când acciza a fost mărită excesiv și neplanificat cu 50%, astfel că piața neagră de țigarete ajunsese la un nivel record de 36.2%. Mai mult, bugetul de stat a pierdut în acel moment peste 1 miliard de euro pentru că oamenii preferau să-și cumpere țigări mai ieftine de la contrabandiști.

ADVERTISEMENT

România este al doilea mare producător european de țigarete după Polonia și la egalitate cu Grecia. Țara noastră a exportat astfel de mărfuri în valoare de peste 1.34 miliarde de euro, potrivit datelor oficiale.

ADVERTISEMENT
Tags: