Vizibil afectați de modul în care au murit colegii lor, răsturnați în cariera minieră în timp ce mergeau la muncă cu o mașină a companiei, alți 35 de mineri își încearcă norocul și se înghesuie într-o mașină cu doar opt locuri pentru a începe tura de lucru.
Potrivit Antena 3, respectivii oameni trebuie să ajungă în schimbul trei, pe tura de noapte, și ar mai avea de mers un kilometru pe jos, prin nămol, apă și ploaie, din locul unde sunt lăsați de mașină.
Minerii recunosc că există ”oricând riscul să își rupă picioarele pe căile de acces spre utilaje”. ”Uite așa ne ducem, zi de zi, așa au murit colegii noștri, cu materiale printre ei. Așa erau, plus materialele care erau aici, tuburi de oxigen, sursa de sudură”, a declarat unul dintre angajați pentru sursa citată.
Cu toate că duc o viață periculoasă și drumul spre lucru e mereu un risc, minerii și-l asumă pentru că au nevoie de bani pentru a-și plăti facturile și pentru a-și întreține familiile.
În urmă cu mai multe ore, trei oameni muriseră și 10 erau răniți la Complexul Energetic Oltenia, după ce mașina care îi transporta spre muncă s-a răsturnat în cariera minieră.
Accidentul a fost înregistrat la ora 13:00 atunci când mai mulți mineri s-au urcat într-un utilaj destinat transportului de marfă, în speranța că vor ajunge teferi la sediul Complexului Energetic Oltenia.
Colegii persoanelor decedate s-au revoltat și s-au plâns de condițiile de muncă. ”Nămolul e până la gât în carieră. Cu astea suntem transportați la lucru, cu mașini vechi de 50 de ani.
Să vină boșii în carieră, cu mașinile astea. Unde sunt șefii, nu se văd! Să vină aici să vadă cum murim”, transmitea un mineri prezent la mina Jilț Sud.
”Așa este în toate carierele CEO. Murim cu zile, vai mama noastră! Sincere condoleanțe familiilor!”, s-a plâns un alt angajat al Complexului Energetic Oltenia.