Constantin Budescu a dat un gol senzațional, direct de la vestiare! I-a luat banii unui om din staff-ul Astrei. VIDEO

Traian Terzian   
în Astra Giurgiu
12/12/2019, 10:45
Constantin Budescu a dat un gol senzațional, direct de la vestiare! I-a luat banii unui om din staff-ul Astrei. VIDEO
Mijlocașul echipei Astra Giurgiu, Constantin Budescu, a reușit un nou gol senzațional, de această dată el reușind să trimită mingea în poartă direct de la vestiare

Mijlocașul echipei Astra Giurgiu, Constantin Budescu, a reușit un nou gol senzațional, de această dată el reușind să trimită mingea în poartă direct de la vestiare.

Constantin Budescu, gol senzațional de la vestiare

Magicianul Constantin Budescu i-a luat banii magazionerului stadionului din Giurgiu, după ce a pariat cu acesta că reușește să dea gol din două încercări chiar de pe tunelul care duce la vestiare.

Vedeta giurgiuvenilor a reușit execuția de excepție încă de la prima încercare și astfel a câștigat 30 de lei, plus buletinul pierzătorului. În cazul în care nu ar fi reușit să trimită mingea în poartă, Budescu ar fi trebuit să plătească 1.000 de lei.

”Dați-vă copii că am luat 30 de lei!”

”Fii atent! Două mingi! Dacă eu dau gol, îți iau banii și buletinul și dacă nu dau, iți dau… 10 milioane! 10 milioane, gata! Dați-vă copii că am luat 30 de lei!”, a fost pariul pe care l-a făcut Budescu cu magazionerul arenei Marin Anastasovici.

Constantin Budescu nu este la prima ispravă de acest gen, el fiind cunoscut pentru reușitele sale fabuloase de la antrenamente. În 2017, înaintea unui meci cu FCSB, el a înscris un gol fabulos din parcarea stadionului din Giurgiu, peste tribunele stadionului Marin Anastasovici.

Budescu a făcut show și când era la FCSB

Un an mai târziu, când a ajuns la FCSB, Budescu a recidivat în pauza unui antrenament din cantonamentul din Spania. Fotbalistul a marcat de pe o alee aflată la depărtare de arenă și cu mult în spatele porții.

Tot în 2018, în cantonamentul de vară de la Poiana Brașov, Constantin Budescu a fost provocat de puștiul Robert Ion să înscrie din parcarea stadionului. Internaționalul român nu a avut nicio problemă să trimită mingea în plasă, iar pierzătorul pariului a fost nevoit să facă 50 de flotări.

Astra e dependentă de Budescu

Constantin Budescu este unul dintre artizanii parcursului foarte bun reușit de Astra Giurgiu în acest sezon din Casa Pariurilor Liga 1. Formația lui Bogdan Andone a ajuns la opt victorii consecutive și nouă meciuri la rând fără înfrângere și a urcat pe prima poziție în clasament.

Magicianul de 30 de ani a revenit la Astra Giurgiu în acest sezon și în 13 meciuri jucate în campionat a marcat șase goluri și a dat șase pase decisive.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles