Life

Costi Rogozanu, atac fulminant la adresa Andreei Esca și a altor vedete și știriști din țară. Care ar fi „adevărata conspirație”

28.07.2020 | 17:24
Costi Rogozanu atac fulminant la adresa Andreei Esca si a altor vedete si stiristi din tara Care ar fi adevarata conspiratie
Costi Rogozanu le atacă pe Andreea Esca și alte vedete din România. Sursa foto: captură Realitatea TV/ Instagram
ADVERTISEMENT

Jurnalistul Costi Rogozanu se înscrie în ”armata” celor care o atacă pe Andreea Esca, însă nu pentru teoriile apărute pe internet despre infectarea cu coronavirus, ci pentru un subiect care merită cu adevărat atenție.

Costi Rogozanu, atac la Andreea Esca și la celelalte vedete care influențează publicul în social media

În ultima vreme, anumite publicații și bloguri au început un adevărat război împotriva vedetelor care au devenit influenceri în spațiul online, unde recomandă de dimineața până seara tot felul de produse (de la mâncare, suplimente alimentare, produse cosmetice până la haine) contracost.

ADVERTISEMENT

Costi remarcă această nouă afacere și cum sunt scutite practic vedetele de televiziune de acuzația că ar face reclamă mascată la tv, căci ea s-a mutat în online și este cât se poate de ”pe față”.

„Esca, Delia, Andreea Marin, Irina Rimes, Alessandra Stoicescu, Tudor Chirilă, Capatos și mulți alții au fost eliberați. Sunt figuri publice care au scăpat de regulile publicității de la TV. Au libertatea deplină de a face publicitate ascunsă. Costurile noastre, ale tuturor, sunt mari și sunt și ele tot ascunse”, a comentat Rogozanu pentru ziarul Libertatea.

ADVERTISEMENT

„Showbiz-ul nostru îți vinde creme, unele de-a dreptul dubioase”

„Toată lumea vinde ceva, nu-i așa? De ce să ne plângem că showbizul nostru îți vinde camuflat creme, unele de-a dreptul dubioase, sucuri, mașini sau ce mai prind?”, a continuat jurnalistul.

„Nu asta pățești și la medic, mai ales la medicul de familie, devenit, în multe cazuri, un fel de reprezentant de vânzări pentru industria farmaceutică? Și măcar de-ar fi doar farmaceuticul clasic, cu bază științifică solidă, dar de multe ori te trezești cu o rețetă “homeopată” plină de inutilități scumpe”, a adăugat Rogozanu.

ADVERTISEMENT

„Medicii iau comision din vânzarea medicamentului pe care îl recomandă. Practic relația medic-pacient e compromisă profund. Te-ai dus cu o durere de cap, poate îți trece capul după ce te vede medicul, poate nu, un lucru e cert: vei pleca de acolo și cu câteva chestii inutile de cumpărat”, a mai scris acesta.

Rogozanu a mai spus că multe vedete tv și chiar știriști ajung să își compromită imaginea pe care au clădit-o atâția ani pentru bani din reclamele de pe rețelele de socializare.

ADVERTISEMENT