News

Credea că a dat lovitura, dar a rămas fără bani pe card! Țeapa de peste 20.000 de euro luată de o femeie din Baia Mare pe internet

Țeapă de peste 20.000 euro, pe internet, pentru o femeie din Baia Mare. Credea că a dat lovitura, dar s-a trezit fără bani pe card.
05.12.2023 | 17:59
Credea ca a dat lovitura dar a ramas fara bani pe card Teapa de peste 20000 de euro luata de o femeie din Baia Mare pe internet
Cum a rămas femeia fără bani pe card. Sursa foto: pixabay
ADVERTISEMENT

O femeie din Baia Mare s-a trezit fără bani pe card după ce a căzut în capcana unui anunț văzut pe internet. A crezut că va investi la bursă și că va avea parte ulterior de câștiguri uriașe. Mare i-a fost mirarea când a văzut că a rămas fără peste 110.000 de lei.

O femeie din Baia Mare, țepuită de hackeri cu peste 110.000 de lei

Fiți foarte atenți la anunțurile din online care vă promit încasări foarte mari și în urma cărora vă veți îmbunătăți situația financiară. Nu este exclus să cădeți pradă unor hackeri. De curând, aceștia i-au furat toți banii de pe card unei femei din Baia Mare, 110.000 de lei. Aceasta a alertat apoi oamenii legii.

ADVERTISEMENT

Față în față cu poliția, femeia în vârstă de 62 de ani a relatat cu lux de amănunte paguba primită. A spus că a găsit un anunț pe internet, după care și-a creat un cont online, unde și-a dezvăluit toate datele personale, inclusiv datele bancare, potrivit presei locale, Glasul Maramureșului.

La scurt timp după crearea contului, a fost contactată telefonic de reprezentanții platformei care i-au explicat ce trebuie să facă mai departe. Pentru a părea cât mai credibili, ei au liniștit-o pe femeie și că-i vor intra destul de rapid sume substanțiale pe card, în urma unor dobânzi primite.

ADVERTISEMENT

Femeia s-a deplasat la poliție

La câteva zile după apel, femeia și-a instalat și o aplicație pe telefon, iar acela a fost momentul când i s-au extras de pe card peste 110.000 de lei. Văzând că a fost țepuită, s-a dus în aceeași zi la poliție, iar acum oamenii legii caută infractorii.

”Din declarații a reieșit faptul că, aceasta a accesat la data de 16 noiembrie a.c. un anunț postat de o platformă de trading online pe o rețea de socializare, care promova investiții în acțiuni de bursă. Ulterior, după crearea contului pe platforma respectivă, și-a introdus datele contului bancar, iar apoi a investit o sumă de bani sub forma unei plăți online.

ADVERTISEMENT

De asemenea a fost contactată de diverse persoane, care au pretins că sunt reprezentanți ai platformei, ocazie cu care i s-a comunicat dobândirea unui anumit profit. La recomandarea acestora, victima și-a instalat aplicația remote desktop Any Desk, ulterior, constatând faptul că, la data de 28 noiembrie a.c., i-au fost retrași din conturile sale bancare, în total, peste 110.000 de lei”, potrivit IPJ Maramureș.

Oamenii legii au deschis o anchetă și atrag atenția să fim foarte vigilenți la serviciile pe care le accesăm în mediul online. De multe ori, chiar acele platforme care promit bani foarte mulți și mai ales într-un timp foarte rapid, nu sunt altceva decât înșelătorii.

ADVERTISEMENT

”Polițiștii atrag atenția cetățenilor cu privire la aceste ”oferte de nerefuzat” sau ”câștiguri de nerefuzat”. Fraudele online se referă la comercializarea unor produse sau servicii, care de fapt nu există. Scopul lor este de a cunoaște datele persoanle, numele conturilor, parolele de la aplicații de banking pentru a putea ulterior să le acceseze și să sustragă sumele de bani existente”, mai comunică IPJ Maramureș.

ADVERTISEMENT
Tags: