Cresc cazurile de Covid-19 în România, potrivit medicilor. Specialiștii atrag atenția că este posibil să vorbim de un număr și mai mare al celor infectați, odată cu venirea toamnei și începerea școlilor.
Semnalul de alarmă este tras de dr. Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş din București. Medicul spune că, cel mai probabil, simptomele vor fi cele care apar în cazul unor răceli normale. Prin urmare, nu va fi vorba despre o agravare a bolii.
Însă, există și oameni care deja au înregistrat forme mai severe ale bolii, în special vârstnici sau pacienți care au deja probleme de sănătate. Cu toate acestea, medicul susține că deocamdată nu s-au înregistrat cazuri extrem de grave, așa cum s-a întâmplat în valurile anterioare.
„Întotdeauna începerea şcolilor şi crearea marilor aglomeraţii la nivel de şcoli, grădiniţe, evident că duce şi la creşterea numărului de cazuri, per total. Probabil că o să vedem ceva mai multe cazuri, dar nu cred, cel puţin până deocamdată nu avem ceva surprinzător cel puţin din punct de vedere al manifestărilor clinice.
Majoritatea celor care vin la noi să se consulte, să ne ceară sfatul, sunt pacienţi cu infecţii de tract respirator superior, cu rinită, faringită, laringită, iar cazurile care sunt spitalizate sunt cele cu forme moderate de pneumonie, dar nimic care să se asemene cu severitatea cazurilor din valurile Delta, sau valurile anterioare, cel puţin până acum nimic surprinzător”, a transmis dr. Florescu, într-un interviu acordat pentru News.ro.
Totodată, managerul Spitalului Victor Babeș atrage atenția asupra faptului că cei mai mulți oameni au renunțat la măsurile de prevenție, odată cu încheierea pandemiei. Unii dintre ei nu respectă nici măcar măsurile banale de igienă, cum ar fi spălatul pe mâini.
Medicul spune că nu este nevoie de purtarea măștilor pe stradă, dar că măsurile banale de igienă, care țin și de bun simț, ne pot feri atât de COVID, cât și de alte boli. De asemenea, în acest fel îi putem proteja și pe cei din jur.
„Deja spălatul pe mâini şi serveţelele la nas când tuşim, când strănutăm şi nişte chestii de bun simţ s-au cam abandonat de o anumită parte a semenilor noştri, lucru care nu este normal. În afară de COVID, există multe alte boli.
Am auzit ceva de genul «Păi şi cât timp ne mai spălăm pe mâini:». Totdeauna ne vom spăla pe mâini, pentru că aşa este normal, dacă vrem să nu ne îmbolnăvim şi să nu-i îmbolnăvim şi pe cei din jur”, a adăugat medicul, conform sursei citate.