Sport

Cristiano Ronaldo, hattrick în Damac – Al Nassr 0-3! CR7, show total în primele 45 de minute. Ce notă a primit. Video

Cristiano Ronaldo a făcut show în primele 45 de minute din Damac - Al Nassr şi a reuşit să marcheze un hattrick până la pauză.
25.02.2023 | 18:40
Cristiano Ronaldo hattrick in Damac  Al Nassr 03 CR7 show total in primele 45 de minute Ce nota a primit Video
Cristiano Ronaldo, hattrick în primele 45 de minute din Damac - Al Nassr
ADVERTISEMENT

Cristiano Ronaldo vrea să câştige titlul cu Al Nassr, dar are în vizor şi trofeul de golgheter al primei ligi din Arabia Saudită. În partida cu Damac, portughezul a avut un start fabulos, cu trei goluri marcate în primele 45 de minute ale meciului.

Cum a marcat Cristiano Ronaldo un hattrick în primele 45 de minute din Damac – Al Nassr

Show-ul lui Cristiano Ronaldo a început în minutul 18, când a deschis scorul dintr-o lovitură de la 11 metri. Cinci minute mai tarziu, CR7 a primit o pasă perfectă de la Sultan Al Ghanam şi l-a învins pe portarul lui Damac cu un şut în forţă de la marginea careului.

ADVERTISEMENT

Minutul 44 i-a adus hattrick-ul lui Cristiano Ronaldo, când Al Nassr a plecat pe contraatac, iar unul dintre colegii din ofensivă i-a oferit o pasă perfectă în careu. La pauză, echipa portughezului conducea cu 3-0 şi a revenit pe primul loc în Arabia Saudită.

Transferat în decembrie, Cristiano Ronaldo a debutat abia în ianuarie pentru Al Nassr, după ce a avut de ispăşit două etape de suspendare, în urma unui incident din Premier League. Până la meciul cu Damac, fotbalistul de 38 de ani reuşise să marcheze cinci goluri în patru partide.

ADVERTISEMENT

În primele 45 de minute ale meciului, Cristiano Ronaldo a atins mingea de 15 ori şi a avut un procentaj de 90% al paselor reuşite (9 din 10). Pe lângă cele trei goluri marcate, fotbalistul de 38 de ani a mai avut un şut pe spaţiul porţii lui Damac.

Ce notă a primit Cristiano Ronaldo pentru hattrick-ul din Damac – Al Nassr

Cristiano Ronaldo a fost cel mai bun jucător din Damac – Al Nassr 0-3 şi a primit nota 9,5. Al doilea cel mai bine notat a fost Sultan Al Ghanam, cu 7,8, cel care a pasat decisiv la cel de-al doilea gol al portughezului.

ADVERTISEMENT

Chiar dacă a fost cel mai bun fotbalist de pe teren, Cristiano Ronaldo s-a făcut remarcat şi la un capitol negativ. Portughezul a fost lider la numărul de dueluri pierdute, şase în total, în timpul celor 90 de minute ale meciului.

Cristiano Ronaldo, la cel de-al 62-lea hattrick din carieră

Cu ocazia meciului cu Damac, Cristiano Ronaldo a bifat cel de-al 62-lea hattrick al carierei. Este al doilea pe care CR7 îl reuşeşte în Arabia Saudită, după ce a marcat patru goluri în partida Al Wehda – Al Nassr 0-4, pe 9 februarie 2023.

ADVERTISEMENT

Dintre cele 62 de hattrick-uri, 30 au venit până când Cristiano Ronaldo a împinit 30 de ani, în timp ce 32 au fost bifate după vârsta de 30 de ani. Lionel Messi, marele rival al portughezului, a reuşit 56 de hattrick-uri în carieră.

ADVERTISEMENT