Sport

Varianta bombă a momentului: Cristiano Ronaldo la FC Barcelona! “Acum e momentul să se întâmple nebunia asta”

Toni Freixa, fost candidat la postul de preşedinte al Barcelonei, a lansat o ipoteză nebună în presa din Spania: Cristiano Ronaldo pe "Camp Nou". Care sunt şansele unei astfel de mutări?
11.11.2021 | 08:17
Varianta bomba a momentului Cristiano Ronaldo la FC Barcelona Acum e momentul sa se intample nebunia asta
Care sunt şansele unui transfer al lui Cristiano Ronaldo la FC Barcelona
ADVERTISEMENT

Barcelona trece prin schimbări fundamentale, după ce Ronald Koeman a fost înlocuit cu Xavi. Catalanii au început să viseze cu ochii deschişi la noi performanţe, chiar dacă situaţia financiară a clubului este dezastruoasă.

Miercuri, Toni Freixa, fost candidat la funcţia de preşedinte al Barcelonei, a lansat o propunere de-a dreptul nebună, însă cu puţine şanse de realizare. Acesta a susţinut că formaţia de pe “Camp Nou” ar trebui să-l transfere pe Cristiano Ronaldo.

ADVERTISEMENT

“Cristiano Ronaldo la FC Barcelona? Acum e momentul”

“Cristiano Ronaldo la Barcelona? Dacă ar fi vreodată momentul să se întâmple nebunia asta, acum este acel moment”, a declarat Toni Freixa la emisiunea “La Porteria”.

Propunerea lui Toni Freixa vine într-un moment în care presa din Anglia a anunţat că Ronaldo ar lua în calcul plecarea de la Manchester United. Informaţia, lansată de jurnaliştii de Express, se bazează pe faptul că starul portughez nu ar dori să joace în Europa League cu “diavolii”.

ADVERTISEMENT

Supoziţia a făcut înconjurul lumii, însă sunt şanse minime ca Ronaldo să plece de la Manchester United după un singur sezon. Portughezul a semnat un contract până în vara lui 2023, iar în acord există posibilitatea prelungirii pe încă un an.

Barcelona nu-i poate satisface pretenţiile salariale

La Manchester United, Cristiano Ronaldo câştigă 23.000.000 de euro pe sezon, un salariu pe care Barcelona l-ar putea oferi cu greu. Catalanii au mari probleme financiare, motiv pentru care Lionel Messi a fost nevoit să plece la PSG.

ADVERTISEMENT

Mai mult decât atât, Cristiano Ronaldo este privit cu un adevărat duşman pe “Camp Nou”, din perioada în care îmbrăca tricoul lui Real Madrid. Astfel că, într-o perioadă tulbure din istoria clubului balugrana, oficialii nu ar aduce un fotbalist care ar putea să producă o ruptură între echipă şi suporteri.

Cristiano Ronaldo, liderul revoltei împotriva lui Ole Gunnar Solskjaer

Manchester United a înregistrat rezultate modeste în ultima perioadă, iar cel mai jos punct l-a atins după umilinţa din derby-ul cu Liverpool, scor 0-5. Poziţia lui Ole Gunnar Solskjaer este în pericol, iar Cristiano Ronaldo ar fi pornit revolta în vestiarul “diavolilor”.

ADVERTISEMENT

Conform presei din Anglia, Cristiano Ronaldo este nemulţumit de jocul lui Manchester United, dar şi de faptul că echipa a ajuns să aibă standarde mai joase în comparaţie cu 2009, anul când portughezul a plecat de pe “Old Trafford”.

Cristiano Ronaldo a reuşit s-o salveze pe Manchester United în câteva rânduri, în special în grupele Ligii Campionilor, însă fotbalistul de 36 de ani a fost o umbră în derby-urile cu Liverpool şi Manchester City.

După 11 etape, Manchester United ocupă locul 6, cu 17 puncte, şi se află la 5 puncte în spatele lui Liverpool, ocupanta locului 4, ultimul care asigură calificarea în grupele Ligii Campionilor.

ADVERTISEMENT