Culiță Sterp este un artist apreciat datorită hiturilor sale muzicale de pe YouTube și în ultima vreme a căpătat tot mai mare popularitate printre fanii din mediul online.
Cântărețul obișnuiește să țină pe toată lumea la curent cu tot ceea ce face, prin intermediul postărilor de pe Instagram. De aceea, în această marți, fostul soț al solistei Carmen de la Sălciua a anunțat că a ajuns să se opereze.
Artistul a transmis imagini pe această rețea socială inclusiv din cabinetul specialistului pe care l-a ales pentru o operațiune cât se poate de delicată.
Mai exact, a fost vorba despre un implant de păr, pentru care Culiță Sterp a decis să se supună unei intervenții. Deoarece și-a dorit o podoabă capilară ceva mai bogată și voluminoasă, artistul de muzică de petrecere s-a pregătit încă din urmă cu o seară să meargă la medic.
Culiță Sterp, pe numele său real Nicolae, artistul le-a transmis fanilor cu câteva ore în urmă că va intra într-o operație, fiind vorba despre un implant de păr.
Artistul de manele nu s-a aflat la prima intervenție de acest fel. A dezvăluit în acest fel și faptul că a mai apelat în trecut la tratamente și îmbunătățiri de genul.
“Mi-am mai făcut acum 3 ani în Turcia, mi-a prins dar doar pe o parte. Implantul nu e ceva dureros, doar mai mult anestezia, pielea capului, nu e ceva exagerat încât să spui că e insuportabil.”, a povestit Culiță Sterp și într-o emisiune despre implantul din trecut.
Cunoscutul bărbat le-a arătat fanilor și imagini mai puțin obișnuite din timpul intervenției, când tocmai fusese ras în cap și urmau să îi fie aplicați foliculii de păr pe o zonă desenată de medic. Filmulețele neașteptate au fost postate în secțiunea de Stories de pe contul său oficial de Instagram.
“I-am spus și domnului doctor că am puține emoții, mi-a spus că nu o să mă doară nimic. Îi dăm drumul la treabă. Prima parte a trecut cu bine. S-a recoltat părul care îmi va fi plantat la loc.”, a susținut Culiță Sterp, pe InstaStory.