O românca poetă a avut un destin incredibil! Acum este iubită de mulți, dar copilăria a fost un chin. Mai mult ca sigur ați interpretat, citit sau auzit o poezie de Elena Farago. A fost poeta copilăriei noastre, cu un talent incredibil, dar o viață tristă. În spatele poeziilor pentru copii, se ascundea o dramă știută de puțini. Și-a sacrificat copilăria pentru a avea grijă de tată şi fraţi după ce a rămas orfană de mamă. Din păcate, câțiva ani mai târziu se stinge din viață și tatăl femeii.
Poeta Elena Farago s-a născut pe 29 martie 1878, într-o familie de greci din Bârlad. Este fiica lui Francisc şi Anastasia Paximade. A fost rodul căsniciei acestei familii de negustori înstăriţi alături de cei şase fraţi, trei băieţi şi trei fete. Ea era cea mai mare dintre surori, așa că în momentul în care destinul i-o ia de lângă ea pe mamă, Elena ajunge să aibă grijă de frații ei. Era ajutată de bunica maternă. Pe rând, trei dintre fraţi s-au stins din viaţă din cauza diferitelor boli.
La vârsta de numai 12 ani, când avea doar două clase primare, Elena primeşte o lovitură dureroasă. Bunica din partea mamei și sprijinul ei se stinge din viață. Tânăra de doar 12 ani este nevoită să abandoneze școala și devine sprijin pentru restul fraților.
Pasionată de lectură încă de mică, fetița de 12 ani nu vrea să piardă contactul cu școala. Așadar, copilăria ei se împarte așa: Ziua făcea treburile casei și avea grijă de frații mai mici, iar noaptea, după ce îi adormea, citea. Elena citea și învăța la lumânare pentru a nu pierde contactul cu realitatea. Cinci ani mai târziu, când avea 17 ani primește o altă lovitură dureroasă. Bunicul moare și toți copii ajung împărștiați la rude,
Elena este „repartizată” la Brăila, la fratele mamei sale. Orfană de ambii părinţi la numai 17 ani, Elena se îmbolnăveşte grav. În 1896, tânăra este internată la Spitalul Colţea din Bucureşti. Ernest, fratele mai mare, stabilit în Bucureşti, o primeşte în casa sa în timpul convalescenţei. Odată însănătoşită, e nevoită să muncească pentru a se întreţine. Aşa ajunge în casa ziaristului şi omului politic Gh. Panu. Aici îl întâlneşte pe nimeni altul decât dramaturgul I. L. Caragiale. Dramaturgul îi schimbă viziunea asupra vieții complet.
Timp de doi an este guvernantă în casa dramaturgului, având grijă de copiii lui Caragiale. Au fost cei mai frumoşi ani, așa cum singură a recunoscut. În cadrul unui interviu oferit în 1927 pentru ziarul “Rampa”, poeta spune cât a contribuit la dezvoltarea sa acea perioadă. În acei doi ani cunoaşte o pleiadă de scriitori, poeți şi ziarişti. Printre aceștia se numără Al. Vlahuță sau George Ranetti.
Având înclinaţii socialiste, Elena îl cunoaşte în aceste cercuri pe economistul Fracisc Farago, cel care îi va deveni soţ. Acesta a fost numit director al Băncii Populare din Craiova în 1905 şi se mută definitiv acolo. Cei doi se căsătoresc, iar femeia debutează în viața literară.
Elena a devenit cunoscută pentru frumoasele poezii pentru copii. Istoricul Nicolae Iorga, bun prieten şi sfătuitor, a convins-o să renunţe la pseudonimul său. Deși timidă, românca îl ascultă şi începe să-şi semneze creaţiile cu numele real. Adevăratul debut îl înregistrează în 1902 în ziarul “România muncitoare” cu poezia “Gândul Trudiţilor”.
Când avea numai 25 de ani, în 1903, semnează prima poezie cu numele întreg. Doi ani mai târziu devine o colaboratoare intensă a revistei “Semănătorul”, condusă de Nicolae Iorga.
În 1907, Elena și Francisc Farago îl adoptă pe Mihnea, primul fiu al lor. Băiatul devine o motivație pentru poetă să scrie. Așadar, în acei ani Elena scrie volume întregi de literatură şi poezie pentru copii. Printre ele se regăsesc “Bobocica”, “Să nu plângem”, “Să fim buni”, “A ciocnit un ou de lemn”, „Gândăcelul”.
Tot în 1907, după răscoalele ţărăneşti, Elena Farago primește de la Nicolae Iorga sume considerabile pentru poeziile publicate. Astfel, poeta se decide să împartă banii familiilor ţăranilor ucişi. În acest context a fost închisă pentru puţină vreme şi dusă la Bucureşti. A scăpat de închisoare datorită intervenţiilor lui Iorga.
În 1908 obţine marele premiu al Academiei Române pentru volumul “Şoapte în Umbră”. A primit şi Premiul Internaţional „Femina” (1924), iar în 1938 Premiul Naţional pentru Literatură, o recunoaştere binemeritată a operei sale. Elena Farago a decedat în anul 1954, pe 3 ianuarie, dar trăiește în sufletele fiecărui copil prin poeziile sale.