Sport

Cum a arătat Dinamo la primul meci de la revenirea lui Mircea Rednic. Ratări incredibile și ghinion teribil

Mircea Rednic a revenit cu un rezultat de egalitate la Dinamo. Formația din „Ștefan cel Mare” a remizat în fața celor de la UTA Arad, scor 2-2, în etapa 11 de Liga 1.
02.10.2021 | 18:42
Cum a aratat Dinamo la primul meci de la revenirea lui Mircea Rednic Ratari incredibile si ghinion teribil
Cum a arătat Dinamo la primul meci de la revenirea lui Mircea Rednic. Ratări incredibile și ghinion teribil
ADVERTISEMENT

Golurile lui Dinamo au fost marcate de Gabi Torje și Deian Sorescu, în timp ce reușitele oaspeților au fost semnate de David Miculescu. Astfel, după meciul de sâmbătă, Dinamo rămâne pe locul 15 din Liga 1, cu șapte puncte obținute.

Mircea Rednic a adus prima victorie pentru Dinamo după două luni de secetă

Dinamo – UTA Arad a fost prima partidă pentru Mircea Rednic, după revenirea pe banca grupării din „Ștefan cel Mare”. Până la acest meci, „câinii” nu mai bifaseră o victorie sau un rezultat de egalitate, în campionat, de două luni. Mai exact, ultimul succes al dinamoviștilor, în Liga 1, datează din 2 august, atunci când roș-albii s-au impus în fața Academicii Clinceni, scor 3-1.

ADVERTISEMENT

Ce schimbări a făcut Mircea Rednic la Dinamo

Mircea Rednic a efectuat patru schimbări în primul „11” al lui Dinamo, față de cel pe care Sorin Colceag l-a folosit în meciul cu Universitatea Craiova, pierdut de „câini” cu un neverosimil 0-5.

În defensivă, „Puriul” l-a înlocuit pe Deniz Giafer cu Andrei Radu, care a făcut un meci consistent contra celor de la UTA Arad. În linia de mijloc, a dispărut Alin Dudea, tehnicianul lui Dinamo preferându-l pe mult mai experimentatul Alexandru Răuță.

ADVERTISEMENT

Tot în zona de mijloc, Rednic a decis să-l mute pe Cătălin Itu pe flancul stâng. De când a fost împrumutat de la CFR Cluj, Itu a bifat un singur meci pe această poziție. Însă, mutarea făcută de Rednic i-a priit tânărului mijlocaș, care a pasat decisiv la golul lui Gabi Torje.

În ofensivă, spre deosebire de meciul din Bănie, au dispărut Cosmin Matei și Robert Moldoveanu. În locul celor doi au fost titularizați Gabi Torje, care a înscris primul gol al partidei cu UTA, și Ahmed Bani.

ADVERTISEMENT

Primul „11” utilizat de Dinamo în meciul cu UTA Arad: 91. Iliev – 3. A. Radu, 35. R. Popa, 27. R. Grigore, 7. St. Filip – , 8. Itu, 5. Răuță, 38. Bani – 9. Torje, 44. Ivanovski, 22. Sorescu

Jucătorii lui Dinamo, schimbare de atitudine după revenirea lui Mircea Rednic

Deși Mircea Rednic nu a avut prea mult timp de pregătire pentru meciul cu UTA Arad, Dinamo a prestat un joc mult mai legat. În plus, atitudinea jucătorilor a fost una schimbată în bine.

ADVERTISEMENT

Primul gol al lui Dinamo din partida cu UTA Arad a venit după o fază bună de atac, care i-a avut protagoniști pe Cătălin Itu și Gabi Torje. Tânărul jucător împrumutat de la CFR Cluj a pătruns în careul advers pe partea stângă și i-a centrat lui Torje, care a șutat. Din nefericire pentru oaspeți, mingea trimisă de Torje a fost deviată de Baravykas direct în propria poartă.

Al doilea gol al dinamoviștilor a fost înscris, din penalty, de către Deian Sorescu. Lovitura de pedeapsă a fost obținută de Steliano Filip, care a fost faultat, în careul advers, de Shlyakov.

Este adevărat că Dinamo a fost ajutată și de eroarea lui Idriz Batha, mijlocașul celor de la UTA Arad, care și-a lăsat echipa în inferioritatea numerică, în prelungirile primei reprize, după ce l-a lovit pe Gabi Torje cu cotul în față.

Deși a evoluat mai mult de o repriză cu om în plus, Dinamo nu a izbutit o victorie în fața celor de la UTA Arad. Jucătorii dinamoviști au avut mai multe ratări uluitoare, cea mai teribilă fiind ratarea lui Robert Moldoveanu, care nu a reușit să înscrie cu poarta goală.

ADVERTISEMENT