Fotbal international

Cum a scăpat Sebastian Colțescu de acuzația de rasism. „Expresia respectivă nu constituie o insultă!”

12.02.2021 | 08:48
ADVERTISEMENT

Nu poate fi vorba de nicio tentă rasistă în atitudinea și dialogul dintre Sebastian Colțescu și Ovidiu Hațegan, a decis UEFA. Avocatul românului a explicat cum a fost absolvit Colțescu de acuzația de rasism.

Cariera internațională a arbitrului Sebastian Colțescu a fost pusă în cumpănă după ce oficialii clubului Istanbul Basaksehir au cerut pedepsirea românului, pe care l-au acuzat de rasism.

ADVERTISEMENT

Cuvintele ”acela negru”, prin care Colțescu l-a indicat pe secundul turcilor Pierre Webo, centralului Ovidiu Hațegan, la meciul PSG – Basaksehir, au fost considerate insultătoare de oficialii campioanei Turciei. Avocatul lui Colțescu, spaniolul Josep Vandellos, a detaliat cum a decurs ancheta forului european.

Expertiza lingvistică a fost decisivă

Josep Vandellos a explicat la Telekom Sport că procedurile pe care s-a bazat investigația UEFA au fost simple. Pe lângă probele audio-video și declarațiile celor implicați, forul european a solicitat o expertiză lingvistică.

ADVERTISEMENT

„În acest caz, UFA a solicitat un raport de expertiză lingvistică ca să afle dacă expresia folosită pentru a-l identifica pe Webo avea conotaţii rasiste sau nu. S-au obţinut aceste probe, s-a făcut un raport şi acel raport a concluzionat că nu există insultă rasistă. Raportul îl am eu şi am avut ocazia să îl citesc, este extrem de clar şi foarte bine făcut, în sensul în care nu lasă niciun fel de dubiu. Din punct de vedere obiectiv, expresia respectivă nu constituie o insultă.

Să nu credeţi că a fost ceva complicat, pentru că singura chestie pe care a făcut-o Sebi a fost să spună adevărul, cum a trăit el şi care a fost intenţia. Adevărul e că i-au fost puse întrebări de tot felul, dacă crezi că ai fi putut folosi o altă expresie, de ce ai folosit expresia respectivă. El şi-ar fi dorit să evite situaţia respectivă, dar discuţia a avut loc prin handsfree, deci este o discuţie privată, pe care în condiţii normale nimeni nu ar fi auzit-o. 

ADVERTISEMENT

Probabil că dacă domnul Webo avea o pălărie roşie, Sebastian ar fi indicat uite, acela cu pălărie roşie. Din moment ce era singura persoană de rasă neagră aşezată de bancă într-un meci de Champions League, unde există o presiune extrem de mare şi nu se poate pierde nici un minut, cea mai rapidă metodă de a identifica a fost aceasta. Se putea folosi altă expresie, bineînţeles. El a ales-o pe aceasta.

Se vorbeşte despre tot felul de consecinţe, una dintre ele este daca UEFA ar trebui să implementeze un cond de conduită pentru arbitri. Când cineva nu face decât să identifice pe cineva, folosindu-se de ceva care este evident.  adică cineva când este negru sau când cineva este alb sau când cineva când are o pălărie roşie sau este asiatic şi aceste expresii nu au conotaţii rasiste nu cred că trebuie să dăm mai multă importanţă”, a explicat spaniolul, pentru sursa citată.

ADVERTISEMENT

Webo și-ar fi dorit o pedeapsă dură

Incidentul care a făcut obiectul anchetei UEFA s-a petrecut în minutul 13 al partidei PSG – Basaksehir, din 8 decembrie 2020, din Liga Campionilor. Sebastian Colțescu, al patrulea arbitru la meciul amintit, i-a semnalat centralului Ovidiu Hațegan comportamentul lui Pierre Webo care vocifera și contesta fiecare decizie a centralului român.

La marginea terenului, Colțescu l-a identificat pe Webo folosind expresia ”acela negru”. După acest moment oficialii și jucătorii celor două echipe au părăsit terenul și au refuzat să mai joace partida, care s-a disputat, totuși, a doua zi, oficiată de altă brigadă de arbitri. La întoarcerea în Turcia, Webo a cerut o pedeapsă ”în premieră” pentru Colțescu.

”Am simțit furie. Îmi doresc să văd sancțiuni, pentru că trebuie să fie o premieră. O pedeapsă dură, altfel, nimeni nu-și va mai aminti ce s-a întâmplat și totul se va repeta”, a spus secundul lui Basaksehir, pentru presa din Turcia.

ADVERTISEMENT