Florin Piersic, unul dintre cei mai mari actori români, locuiește în Cluj-Napoca, într-o casă cochetă, pe care a renovat-o de curând. Este situată pe malul Someșului, iar aici artistul nu stă singur, ci alături de soția sa, Anna Torok, cu care formează un mariaj din anul 1993.
Îndrăgitul actor, în vârstă de 87 de ani, duce o viață liniștită în Cluj-Napoca, împreună cu soția sa, Anna Torok, într-o casă aflată în centrul orașului Cluj-Napoca. Poate fi observată cu ușurință de orice trecător prin zonă, deoarece este vopsită într-o culoare puternică, de galben.
De altfel, pare că artistul și-a renovat de curând imobilul, deoarece acoperișul dă senzația că este recent pus, iar zidurile au o culoare mai lucioasă. Chiar dacă are o casă frumoasă, în urmă cu câțiva ani, Florin Piersic a avut probleme cu o vecină.
Concret, Florin Piersic a fost nevoit să se judece cu o vecină care locuiește la parterul locuinței, în urma unor lucrări de renovare. Această situație cu care s-a confruntat i-a displăcut lui Florin Piersic. Într-un interviu declara că nu-i place să aibă altercații cu oamenii.
”Eu am dăruit tuturor numai lucruri frumoase, am dorit să înnobilez pe toţi cei care sunt în jurul meu, să le transmit gânduri frumoase, bune. N-am spus nimănui nici ‘du-te mai încolo, n-am dat cu subsemnatul niciodată despre niciun coleg sau prieten sau neprieten de-al meu.
Am fost întotdeauna un urmaş demn al părinţilor, al mamei mele, pe care nu doar că am iubit-o, am adorat-o. Mama mea a fost o sfântă”, spunea marele actor, în urmă cu ceva timp, pentru Mediafax.
Deși astăzi locuiește în Cluj-Napoca, Florin Piersic a mărturisit într-un interviu de 1 decembrie, pentru Observator, că în inima sa se află regiunea Bucovinei. De această zonă se simte ”foarte, foarte legat”, deoarece este locul unde a copilărit și unde a interacționat cu cei dragi.
”Toate locurile din România sunt în sufletul meu, dar trebuie să spun că Bucovina, pentru mine, este locul în care am copilărit şi în care părinţii m-au dus până la vârsta de 22 de ani. Gândiţi-vă că, până la 22 de ani, eu nu am văzut marea.
N-am ştiut ce e aia să mergi la mare, dar mergeam în Bucovina, la rudele mele, la unchii mei, la nepoţii pe care i-am crescut pe lângă mine. Am cunoscut locuri grozave acolo, în Bucovina. În Corlata, lângă Stupca, care acum se numeşte Ciprian Porumbescu. Am trăit la Pojorâta, la Câmpulung, la Gura Humorului. Sunt foarte, foarte legat de Bucovina”, a declarat Florin Piersic pentru Observator.