Zilnic se depune praf în locuința noastră. Mai mult sau mai puțin, este inconfortabil oricum. Praful este dăunător sănătății, adună bacterii periculoase și creează un decor neplăcut. Din fericire, există o serie de trucuri prin care îl poți elimina rapid.
Nimănui nu-i place să aibă praf în casă, mai ales pe suprafețele de care se apropie zilnic, precum masa unde obișnuiesc să se alimenteze, biroul sau dulapul de haine. Odată ce te atingi de ele, este recomandat să nu-ți ating fața, deoarece acumulezi bacterii care îți vor crea impurități.
De-a lungul timpului, s-au inventat o mulțime de modalități prin care poți controla apariția prafului. Unul dintre ”secrete” constă în a șterge praful cât poți de des, cu o cârpă din microfibre sau umedă. Ulterior, se amestecă patru căni de apă cu balsam de rufe, se toarnă soluția într-un pulverizator și se stropește acolo unde este nevoie.
De asemenea, evitați să pătrundeți în interiorul casei cu încălțămintea. Ați adunat o mulțime de bacterii, care se pot transforma în praf. Lăsați pantofii sau cu ce ați fost încălțat afară, iar la un interval scurt este bine să-i speli, pentru a te asigura că nu mai sunt un pericol pentru sănătate.
Totodată, folosiți zilnic aspiratorul, aerisiți locuința și evitați să scuturați de praf, chiar înăuntru, orice material pe care s-a depus deja praful. O pătură, un cearșaf, o pilotă, o pernă sau un covor, de exemplu, se scutură mereu într-un spațiu exterior.
Soluțiile pe bază de oțet contribuie, totodată, la o depunere mai puțină a prafului. Într-un recipient, turnați o cană de apă cu oțet, zbateți întreaga compoziție, după care o puteți pulveriza pe suprafețele murdare. Știm că mirosul nu va fi plăcut, dar puteți reveni cu o soluție specială, înmiresmată, pentru eliminarea prafului.
Așa cum am menționat anterior, praful este un rival al sănătății noastre. Ați observat cum multe persoane strănută instant în contact cu el? Asta din cauza unor bacterii pe care le conține și ne creează alergii. În același timp, putem dezvolta pe față acnee sau alte impurități.
Din cauza prafului putem lua contact și cu acarienii, despre care se spune că sunt ”rude” apropiate ale căpușelor sau ale păianjenilor. Din nefericire, se pot observa doar cu ajutorul unui microscop, și din cauza lor ne putem alege și cu astm, conjuctivită, rinită sau dermatită atopică.
”Acarienii de praf sunt „rude” apropiate ale căpușelor și păianjenilor. Acarienii de praf nu se pot vedea cu ochiul liber, însă ei sunt, cu siguranță, prezenți în casa ta, in cantitati mai mari sau mici. Aceste organisme microscopice pot trăi în spații precum covoare, perdele, saltele și așternuturi de pat sau chiar și în interiorul jucăriilor de pluș ale micuțului tău.
La anumite persoane, acarienii sunt responsabili de declansarea simptomelor de astm, conjunctivită, rinită și dermatită atopică. Complexitatea speciilor de acarieni și alergenii pe care aceștia îi produc complică diagnosticul și tratamentul; cu toate acestea, apariția tehnologiilor ADN recombinant permite acum clinicienilor să identifice mai bine agenții de sensibilizare specifici și creează noi oportunități de evitare sau imunoterapie”, potrivit dr. Oana Cuzino.