News

Cum își urmărea un violator în serie român următoarea victimă. Pedeapsa record primită în Marea Britanie Video

Procurorii britanici au arătat înregistrări cu modul în care românul Cosmin-Nicolae Vasioiu și-a urmărit victima pe străzile orașului Exeter
12.08.2023 | 18:37
Cum isi urmarea un violator in serie roman urmatoarea victima Pedeapsa record primita in Marea Britanie Video
Violator român în serie, condamnat în Marea Britanie. Sursa foto: Daily Mail
ADVERTISEMENT

Înregistrările cu românul în vârstă de 47 de ani, care mai fusese condamnat pentru viol în Elveția, îl arată pe acesta cum își urmărea victimele pe străzile centrul orașului Exeter. Imaginile, prezentate la tribunal, au surprins modul în care acesta și-a urmărit victima cu câteva zile înainte de a o ataca și viola în apropierea unui cimitir din centrul orașului Exeter.

Violator în serie, condamnat în Marea Britanie

Imaginile arată cum Cosmin-Nicolae Vasioiu bântuia pe străzile din Exeter, în iunie anul trecut, căutând femei singure pe care să le atace. Asta deși fusese anterior închis în Europa pentru un viol aproape identic asupra unei tinere de 18 ani în 2014.

ADVERTISEMENT

În acea lună bărbatul în vârstă de 47 de ani și-a urmărit ultima victimă până la cimitirul St Bartholomew din centrul orașului, unde a atacat-o, a dezbrăcat-o și a violat-o. În fața instanței, femeia a povestit cum a încercat să se lupte cu el și a țipat, ceea ce i-a alertat pe locuitorii din apropiere și l-a făcut să fugă.

Procurorii au relatat cum românul și-a ras barba și părul și a rugat un prieten să îi spele hainele și pantofii pentru a nu fi descoperit. Instanța britanică l-a condamnat acum la o pedeapsă de 18 ani de închisoare.

ADVERTISEMENT

În fața instanței, procurorii au subliniat că românul a venit în Marea Britanie după ce și-a ispășit pedeapsa de patru ani la care a fost condamnat în Elveția, tot pentru viol. Acesta a rămas în UK și după Brexit, iar Poliția nu-l avea în evidență pentru că nu-și înregistrase rezidența.

Potrivit publicației DailyMail, românul a negat acuzațiile aduse, însă a fost condamnat de către un juriu după ce DNA-ul său a fost identificat și pe victima violului.

ADVERTISEMENT

„A fost un act calculat și planificat, în care Vasioiu nu a arătat absolut nicio remușcare. Echipa de investigație a făcut tot posibilul pentru a obține dovezile necesare pentru a dovedi dincolo de orice îndoială că Vasioiu a fost atacatorul.

Aceasta a inclus numeroase anchete internaționale care au dus la descoperirea de către echipă a faptului că Vasioiu avea o condamnare anterioară în Elveția care se potrivea cu atacul care a avut loc în Exeter; atât în ceea ce privește modul în care au fost efectuate, cât și acțiunile lui Vasioiu după atac”, a declarat Poliția din Exeter pentru presa britanică.

ADVERTISEMENT

Camerele CCTV au surprins cum își urmărea victima

Procurorul de caz a declarat în fața instanței că violul a fost planificat și că a fost comis în timp ce Vasioiu era sub un ordin comunitar pentru furt și agresiune.

„El cutreiera centrul orașului căutând să identifice ținte pentru agresiuni sexuale. Tocmai asta a făcut atunci când a identificat victima. El a fost surprins de camerele de supraveghere urmărind victima și modificându-și cursul, traversând strada, cum își accelerează pasul în timp ce o urmărește.

Victima a făcut eforturi pentru a se lupta cu inculpatul, dar nu a putut rezista. În cele din urmă a început să strige după ajutor, iar inculpatul a fugit. Când a fost găsită, era dezbrăcată, iar hainele îi erau împrăștiate prin cimitir”, a spus procurorul în fața instanței.

Judecătorul a susținut că Vasioiu reprezintă un pericol pentru femei din cauza riscului de a comite alte infracțiuni și a impus o pedeapsă extinsă, românul având de executat cel puțin 12 ani de închisoare până poate cere liberarea condiționată.

„Imaginile surprinse de camerele de supraveghere din centrul orașului, pe care poliția a reușit să le obțină după viol, sunt clare și înfricoșătoare”, a mai susținut judecătorul.

„Patrulați în centrul orașului în căutarea unor femei singure și vulnerabile. Camerele de supraveghere vă arată cum vă opriți în fața localurilor unde se bea noaptea târziu și cum observați de la intrare. Nu mă îndoiesc că așteptați să se prezinte o oportunitate. 

Atacul și consecințele acestuia au avut un efect profund și prelungit asupra victimei, iar ea încă trăiește cu ceea ce i s-a întâmplat în acea noapte”, i-a spus judecătorul românului aflat în fața sa.

Judecătorul a spus că Vasioiu nu regretă infracțiunea și că se vede ca fiind victima. Mai mult, magistratul a subliniat că nu are nicio îndoială că românul ar comite și alte agresiuni sexuale dacă ar fi lăsat liber.

„Sunt de acord cu comentariul serviciului de probațiune că misoginismul și preocuparea dvs. sexuală și viziunea dvs. distorsionată asupra consimțământului sunt toate susceptibile de a vă conduce la recidivă. Nu am nicio îndoială că continuați și veți continua în viitorul apropiat să prezentați un risc semnificativ de a comite alte infracțiuni sexuale”, a spus el.

Vasioiu a fost, de asemenea, înscris în registrul infractorilor sexuali pe viață. Vasioiu își va ispăși pedeapsa în Marea Britanie înainte de a fi deportat în România.

ADVERTISEMENT