News

Cum pot obține adolescenții de 18 ani peste 30.000 de lei. Ce este Programul Junior Centenar?

Puțină lume din România știe despre Programul Junior Centenar, prin care părinții pot obține ajutor de la stat, cu o singură condiție esențială.
10.10.2023 | 09:15
Cum pot obtine adolescentii de 18 ani peste 30000 de lei Ce este Programul Junior Centenar
Cum pot obține adolescenții de 18 ani peste 30.000 de lei. Foto: BZI.ro
ADVERTISEMENT

Practic, acest program a fost gândit ca și un depozit menit să îi asigure copilului o sumă considerabilă de bani după majorat, însă părinții trebuie să contribuie anual cu o sumă considerabilă de bani, din momentul în care se naște copilul. Partea bună e că statul român contribuie, de asemenea, cu o sumă, iar atunci când adolescentul ajunge la 18 ani se va bucura de peste 30.000 de lei.

Cum pot obține adolescenții de 18 ani peste 30.000 de lei

Din 2023 au mai rămas trei luni în care părinții mai pot să pună bani pentru copii și să primească 600 de lei de le stat, prin Programul Centenar Junior. Conform Observatornews.ro, care a consultat mai mulți economiști, programul e o variantă mai bună decât depozitele bancare, însă economiile nu pot fi retrase oricând.

ADVERTISEMENT

Prin acest program, statul român deschide fiecărui copil sub 18 ani un cont la Trezoreria Statului. Dacă familia depune în acest cont 1200 de lei anual, statul oferă o primă de 600 de lei pe an și o dobândă de 3%. Așadar, la un calcul simplu, familia unui nou născut care depune anual 1200 de lei îi va asigura copilului peste 30.000 de lei când acesta va ajunge la majorat.

Banii pot fi depuși în contul Junior Centenar în numerar, la casieriile trezoreriilor naționale, prin mandat poştal sau online, prin virament bancar, menţionând la detalii numele lui CNP-ul copilului pentru care sunt virați banii, conform specialiștilor. Consultații financiari încurajează familiile din România să facă acest efort pentru odraslele lor.

ADVERTISEMENT

“În funcţie de vârsta copilului, o să vedem că randamentul anual începe de la 6 şi ceva la sută pentru un copil abia născut, pe măsură ce începem mai târziu, copilul are 7 ani, randamentele ajung la 8%, ceea ce nu e rău deloc şi pentru copiii mai mari, deja ne apropiem de 12,13%”, explică Adrian Asoltanie, consultant financiar.

Desigur, puțini părinți știu despre acest program, pentru că doar 3% din conturi sunt folosite, fiind vorba de 120.000 din aproape 4 milioane. “Nu ştiam de acest cont”, explică un bărbat, fiind completat de soția sa: ”Nu, nu. Un cont deschis la o bancă. În fiecare lună, depun o anumită sumă”.

ADVERTISEMENT

Pe lângă oferta de la stat, băncile au la rândul lor diverse oferte de economisire pentru copii, cu dobânzi între 1% și 7% pe an, însă aici statul percepe un impozit de 10%. La o comparație simplă se arată că prin Programul Junior Centenar va exista un câștig mai mare atunci când tânărul va ajunge la 18 ani.

”Şi eu şi soţul avem câte un cont ataşat la contul personal şi fiecare dintre noi pune deoparte bănuţi pentru fiecare dintre copiii noştri. Pentru viitorul lor, facultate, alte planuri”, explică Cătălina Rusu, la rândul său mamă de copil. Experții financiari transmit că pachetul Junior ar avea un mare avantaj.

ADVERTISEMENT

“Un avantaj la acest cont Junior este că nu se impozitează sumele retrase din aceste conturi. Este un cont unic şi e cel mai bine să depui lunar, 100 de lei este o sumă mică, înseamnă jumătate din alocaţia copilului”, declară Irina Chiţu, profesor în educaţie financiară, potrivit sursei citate. În încheiere, trebuie reamintit că banii din acest program nu pot fi folosiți decât în momentul în care copilul ajunge adolescent și împlinește 18 ani.

ADVERTISEMENT
Tags: